Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paşte 2023. Mii de credincioşi şi 900 de preoţi au participat la pelerinajul de Florii, în marile oraşe din ţară

Atmosfera de sărbătoare începe să se simtă tot mai intens în România. Romano-catolicii vor trăi la noapte emoţia Învierii Domnului! Ortodocşii mai au o săptămână să se pregătească pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Astăzi au organizat procesiuni impresionante în marile oraşe. Mii de credincioşi şi 900 de preoţi au participat la pelerinajul de Florii.

de Florentina Lazăr

la 09.04.2023 , 08:49

Râuri de creştini au curs pe străzile Bucureştiului, în procesiunea de Florii. Cu ramuri de sălcii sfinţite în mână, credincoşii s-au pregătit sufleteşte pentru Săptămâna Patimilor, care începe luni, după Florii - o perioadă curăţare spirituală înainte de sărbătoarea Învierii. 

Creştin: Am venit să vedem drumul pe care l-a pătruns până la răstignire. Începând cu intrarea în Ierusalim şi intrăm în saptamana patimilor. 

Creştin: Mă simt chiar emoţionată. Mergem la Sfânta liturghie mâine şi apoi vom mânca peste

Vezi și

Ramurile de finic şi salcie au fost binecuvantate şi împărţite credincioşilor. Odate aduse acasă, tradiţia spune că acestea ne feresc de cele rele.  

Pe acelaşi subiect

Nectarie Şofelea, stareţ Mănăstirea Radu Vodă: Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este un moment deosebit de important. Mai ales că vine la finalul celor 40 de zile de post. 

Procesiunea a început la Mănăstirea Radu Vodă şi s-a încheiat la Catedrala Patriarhală, unde oamenii au fost întâmpinaţi de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru pelerinaj, poliţiştii au deviat circulaţia pe mai multe străzi din centrul Bucureştiului. În Brăila, peste o mie de credincioşi şi zeci de preoţi au ieşit pe străzile oraşului cu nelipsitele flori şi ramuri de salcie. 

Creştin: Le punem pe icoane, ni le punem în casă, pentru sănătate, pentru de toate. Este întâmpinarea Domnului, îl întâmpinăm cu flori, aşa cum cere tradiţia. 

Credincioşii se pregătesc acum pentru Săptămâna Mare, când vor fi slujbe religioase în fiecare seară, în aşteptarea Învierii Domnului. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Paşte 2023. Mii de credincioşi şi 900 de preoţi au participat la pelerinajul de Florii, în marile oraşe din ţară