Video Pericol la munte, pentru schiori, după topirea zăpezii. Număr mare de accidente cauzate de "zăpada ortopedică"
A fost aglomerat la munte şi cel mai probabil va fi şi în următoarele weekenduri, motiv pentru care vorbim despre un pericol aparte, apărut pe pârtii, odată cu încălzirea vremii.
Zăpada ortopedică, pericol la munte
Pericolul este așa-numita zăpadă ortopedică, o zăpadă încărcată cu apă și în care schiorii fără experiență virează cu mare dificultate.
Dovadă stă și numărul mare al accidentelor produse, în ultimele zile, când temperaturile au ajuns chiar şi la 12 grade celsius la munte.
În stațiunea Poiana Brașov, zăpada se topește văzând cu ochii, iar stratul rămas pe pârtii capătă o consistență diferită.
Claudiu Loghin, reporter Observator: "Salvatorii montani spun că așa numita zăpadă ortopedică este foarte grea, este plină de apă și, din acest motiv, solicită foarte puternic articulațiile celor care practică, pe pârtii, schi sau snowboard"
- "Sunt zone și mai bune și zone dezastruoase, cum e cea din spate, de aici."
- "Moale, puţină, cu pâlcuri de pământ, dar sus e mai bine"
- "Destul de moale, pe alocuri, sunt unele porțiuni în care n-ar strica să fie mai multă zăpadă.
- "E greu de schiat, în condițiile astea?
- "Depinde şi de temperatura de afară. Şi de nivelul fiecăruia bineînţeles"
În Poiana Brașov, sezonul sporturilor de iarnă a început după Revelion. De atunci, salvamontiștii au avut peste 300 de intervenții, la accidente produse pe pârtii.
Zăpada continuă să se topească
dr. Stela Coțiu, director medical Ambulanța Brașov: "Din fericire, marea majoritate a tarumatismelor sunt traumatisme ușoare, de gen contuzii, dar la persoanele neexperimentate, pot apărea și traumatisme mai complicate, cu entorse, luxații, chiar și fracturi"
Mai ales cei neexperimentaţi trebuie să fie conştienţi de pericole. Ei sunt sfătuiţi să schieze sau să se dea cu placa sub îndrumarea unui instructor, numai pe pârtiile special amenajate pentru nivelul adecvat de experienţă.
Cătălin Petrescu, Salvamont Poiana Brașov: "Este o zăpadă în care se virează foarte greu și, de aceea, pune probleme foarte mari schiorilor. Schiorii să schieze cu viteză redusă, cu atenție sporită și, pe cât posibil, să nu bruscheze schiurile. În unele zone ale pârtiei stratul de zăpadă s-a subţiat considerabil. Să respecte toate balizajele şi marcajele în acest sens şi să nu intre în zonele care deja sunt închise din cauza lipsei zăpezii"
Zăpada va continua să se topească şi în zilele următoare. În plus, temperaturile ridicate nu vor permite nici utilizarea optimă a tunurilor de zăpadă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰