Antena Meniu Search
x

Peste două mii de artiști, prezenți la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Tim Robbins şi Victor Rebengiuc vor primi o stea pe Aleea Celebrităţilor

Pregătiţi de zile şi nopţi magice. Aşa sunt acum sibienii. Şi nu doar ei. Peste trei zile, acolo începe Festivalul Internaţional de Teatru. Aproape cinci sute de spectacole, cu peste două mii de artişti, vor anima oraşul timp de nouă zile.

Vezi și

Pregătiţi de zile şi nopţi magice. Aşa sunt acum sibienii. Şi nu doar ei. Peste trei zile, acolo începe Festivalul Internaţional de Teatru. Aproape cinci sute de spectacole, cu peste două mii de artişti, vor anima oraşul timp de nouă zile.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se ţine de 23 de ani. La prima ediţie, a avut 8 spectacole, iar anul acesta, vor fi 449. Peste două mii de artişti, din 70 de ţări, vor răspândi magia pe străzile oraşului.

Printre invitaţi se numărul şi Tim Robbins, actorul din "Închisoarea îngerilor", şi Victor Rebengiuc, care vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor.

"Reuşim să aducem la Sibiu, zic eu, unii dintre cei mai importanţi artişti în viaţă, în această clipă, în lume. Printre aceştia, Victor Rebengiuc. Un actor care a jucat în primul film care a fost la Cannes şi a luat marele premiu, care a luat majoritatea premiilor europene. Am avut marea cinste şi onoare să joc alături de domnia sa în "Moromeţii", unde a făcut un rol absolut extraordinar", a declarat directorul festivalului FITS, Constantin Chiriac.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu are ca temă anul acesta "Construind încredere". Începe vinerea aceasta şi se va încheia pe 19 iunie. Biletele pentru cele mai multe dintre spectacole s-au vândut deja, iar spaţiile de cazare sunt aproape toate ocupate în Sibiu. Cel puţin 65.000 de spectatori sunt aşteptaţi să vină acolo, în fiecare zi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri sociale » Peste două mii de artiști, prezenți la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Tim Robbins şi Victor Rebengiuc vor primi o stea pe Aleea Celebrităţilor