Ziua Micii Uniri a fost uitată de politicieni, spre dezamăgirea românilor de rând ieşiţi în stradă să aniverseze evenimentul istoric
Mica Unire a fost făcută şi mai mică de politicieni în acest an, unul fără alegeri. Numele importante au lipsit de la Iaşi.
Mica Unire a fost făcută şi mai mică de politicieni în acest an, unul fără alegeri. Numele importante au lipsit de la Iaşi, unde doar membrii Casei Regale şi-au dat mâna cu localnicii în tradiţionala horă. În ţară, în schimb, mii de români şi-au adus aminte că în 2018 sărbătorim Centenarul şi şi-au făcut încălzirea încă de pe acum.
Margareta, Custodele Coroanei dar şi Principele Radu s-au prins în hora Unirii din Iaşi, alături de trei mii de oameni.
Au fost printre puţinele personalităţi care au participat la ceremonia organizată în inima Moldovei. Localnicii sperau să-i vadă pe politicienii importanţi de la Bucureşti, care au lipsit în acest an.
Lângă statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, oamenii s-au prins şi în alte dansuri populare. De la atâta joc şi voie bună, participanţilor li s-a deschis apetitul. Au primit de la autorităţi plăcintă şi vin fiert.
- Băncile au trecut de pragul de 4,7 lei pentru un euro. Scumpirile vin în valuri peste români
- La graniţa României, o afacere cu mame-surogat. Copii născuţi din mame ucrainene au ADN-ul unor părinţi români
- Prifilul criminalului de la coafor. Subofiţerul Florin Oprea a avut dosar penal pentru violenţe domestice
Sute de elevi au marcat momentul la şcoală. Mica Unire i-a unit pe oameni peste tot în ţară.
La Galaţi, Unirea Principatelor a fost sărbătorită într-un mod original. Un pensionar a sculptat chipul lui Cuza în zăpada strânsă în faţa blocului.
Alţii au alergat 21 de kilometri până la Vama Girgiuleşti, punctul de trecere al frontierei către Republica Moldova.
Locuitorii comunei Parcova, din raionul Edinet, s-au gândit la unirea cu ţara-mamă, România. Şi au semnat o declaraţie. La peste 500 de kilometri distanţă de ei, pe aeroportul Otopeni, călătorii au avut parte de o surpriză.
În Bucureşti, Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Patriarhiei.
Şi în acest an, CFR a pus în circulaţie trenul Unirii. Garnitura, trasă de o locomotivă vopsită în tricolor, a plecat din Gara de Nord cu destinaţia Iaşi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰