Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţiştii din Germania ar putea elucida misterul unor crime comise în Huşi, acum 17 ani

Poliţiştii din Germania ar putea elucida misterul unor crime comise în Huşi acum ... 17 ani. Anchetatorii germani au reţinut un român suspectat că ar fi ucis două femei, atât la ei în ţară, cât şi în Austria, şi au cerut ajutorul oamenilor legii de la noi. Abia după percheziţii, procurorii din Vaslui şi-au dat seama că modul de operare în cele două cazuri pare... tras la indigo cu cel din patru crime rămase cu autor necunoscut de ani de zile. Iar acum cred că este vorba despre... acelaşi ucigaş. Cătălin Ciolpan, individul reţinut în Germania, lucra pe atunci în pădurea în care au fost descoperite trupurile fără viaţă a patru femei.

de Redactia Observator

la 08.06.2017 , 08:38

Poliţiştii din Germania ar putea elucida misterul unor crime comise în Huşi acum ... 17 ani. Anchetatorii germani au reţinut un român suspectat că ar fi ucis două femei, atât la ei în ţară, cât şi în Austria, şi au cerut ajutorul oamenilor legii de la noi. Abia după percheziţii, procurorii din Vaslui şi-au dat seama că modul de operare în cele două cazuri pare tras la indigo cu cel din patru crime rămase cu autor necunoscut de ani de zile. Iar acum cred că este vorba despre... acelaşi ucigaş. Cătălin Ciolpan, individul reţinut în Germania, lucra pe atunci în pădurea în care au fost descoperite trupurile fără viaţă a patru femei.

În spatele imaginii de tată de familie s-ar ascunde un monstru. Unul care, în 2014 şi în 2016, ar fi ucis cu sânge rece două femei, în două crime trase la indigo. Victimele au fost şi violate.

Iniţial, între cele două crime nu părea să existe vreo legătură. Abia după 8 luni de anchetă, indiciile strânse de anchetatorii nemţi i-au condus către principalul suspect. Cătălin Ciolpan, un român stabilit în Germania, care lucra ca şofer la o firmă de transporturi.

Vezi și

Dar ancheta lor nu s-a oprit aici. Anchetatorii nemţi le-au cerut ajutorul poliţiştilor români, care au percheziţionat casa lui Ciolpan din Huşi.

Pe acelaşi subiect

E vorba de patru crime comise între 2000 şi 2004. La fel ca în cazul celor două crime din Austria şi din Germania, victimele criminalului în serie de la Huşi erau violate, şi apoi ucise. Exact în aceeaşi perioadă, Cătălin Ciolpan lucra în pădurile în care cadavrele au fost găsite. 

Deşi e zguduit de vestea că fiul lui este suspect de crimă în Germania, tatăl bărbatului vede o legătură între crimele din 2000 şi fiul său. Şi are şi o posibilă explicaţie.

Rămâne de văzut dacă după 10 ani de la ultima crimă comisă de "Monstrul din Huşi" cazurile vor fi sau nu rezolvate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Poliţiştii din Germania ar putea elucida misterul unor crime comise în Huşi, acum 17 ani