Prefectul de Buzău a fost aproape să izbucnească în plâns! "Îmi dau demisia!"
Prefectul judeţului Buzău a fost la un pas să izbucnească în plâns, astăzi, la finalul unei şedinţe. Carmen Ichim a aflat că a fost dată în judecată pentru nepunere în posesie şi i se cer nişte daune enorme, care pot depăşi 2 milioane de euro.

Asta după ce o femeie, nemulţumită că nu a fost pusă în posesia unui teren de aproape 6 hectare, a dat în judecată Comisia Judeţeană de Fond Funciar, dar şi pe prefectul judeţului. Femeia cere despăgubiri de 70.000 de euro, dar şi penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând din anul 1991 şi până în clipa în care terenul în cauză va fi al ei, cu acte în regulă.
Prefectul de Buzău, Carmen Ichim, a anunţat, însă, de săptămâna trecută că va demisiona în cazul în care vreo instanţă o va obliga să plătească măcar un leu pentru o greşeală care nu îi aparţine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰