Preoţii care au ascuns-o pe Iulia la mănăstire ar putea răspunde penal
Asta spune şeful Poliţiei Române care a făcut public tot traseul parcurs de fata de 15 ani în patru zile. Poliţiştii s-au întors cu ea şi tatăl în fiecare loc în care copila a poposit.
Au reconstituit drumul minut cu minut. Aşa a ieşit la iveală că, imediat ce s-a despărţit de mamă, Iulia a încercat să-şi schimbe înfăţişarea. Şi-a cumpărat haine noi, închise la culoare, ca de măicuţă, şi a pornit, apoi, spre mănăstirea din munţii Bucovinei.
Cu o înfăţişare schimbată, trei ore şi jumătate a rătăcit pe străzile din Bucureşti. La ora 19, a ajuns în Autogara Basarab. În timp ce ea pleca cu microbuzul spre Bacău, mama ei alerta poliţia.
La ora cinci dimineaţa, şi-a cumpăra bilet către Câmpulung Moldovenesc, în Suceava. A plecat, cu microbuzul, la ora nouă dimineaţa.
Cinci ore şi jumătate mai tâziu, ajungea la destinaţie. Apoi, a pornit pe jos, spre Mănăstirea Sihăstria Rarăului. Ţinta ei. Un drum de opt kilmetri, plin de pericole. A avut noroc cu maşina de la schit.
Ajutorul primit de Iulia de la călugări ar putea duce la urmărirea penală a slujitorilor lui Dumnezeu, spune şeful Poliţei Române.
Cu sufletul liniştit, sâmbătă după-amiază, Iulia a fost condusă de un călugăr spre casă. În gara din Suceava, a fost urcată în tren. Acolo, fata şi-a schimbat din nou hainele. S-a întors la ţinuta pentru şcoală. Imediat, avea să se întâlnească şi cu poliţiştii.
Cei care, cu o maşină, au adus-o acasă. Sâmbătă seară, la zece şi jumătate, Iulia îşi strângea părinţii în braţe. Era un copil regăsit. Salvat şi. schimbat. Gândurile întunecate s-au şters. Urmează drumul spre viaţa de adolescent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰