Primăria București a introdus bilete orare pentru transportul în comun. Se pot cumpăra prin SMS sau aplicație
Primăria București a anunțat că au fost introduse "bilete orare" în transportul în comun. Pentru o călătorie care este achitată prin platforme electronice călătorii plătesc 1,3 lei și pot călători o oră, indiferent de numărul mijloacelor de transport utilizate.
- Plata se poate face prin SMS sau aplicație
- Prețul unui bilet orar va fi de 1.3 lei
- Cele mai importante știri, la Observator 19
Primarul Nicușor Dan a anunțat că măsura se aplică începând de luni. Un bilet costă 1,3 lei și poate fi folosit timp de o oră, indiferent de distanța parcursă și de mijloacele de transport folosite.
"Începând de astăzi, o călătorie cu mijloacele de transport în comun STB, achitată prin platforme electronice de plată (SMS sau Aplicație), este valabilă timp de o oră din momentul achiziționării și poate fi utilizată pe mai multe mijloace de transport pentru a parcurge traseul. Prețul biletului rămâne neschimbat, 1,3 RON. De exemplu, pentru o călătorie urbană, cineva care vrea să meargă de la stația Râul Doamnei la Piața Presei Libere, trebuie să călătorească 3 stații până la Brașov, de acolo schimbă cu tramvaiul 41 pentru a ajunge la destinația finală. Acea persoană nu mai plătește ca până acum 1,3 lei pentru cele trei stații scurte și apoi încă 1,3 lei pentru restul traseului, ci un singur bilet, valabil o oră, cu plata prin SMS la 7458 sau prin aplicația B-pay", a explicat Nicușor Dan pe Facebook.
Edilul susține că astfel vrea să-i încurajeze pe bucureșteni să utilizeze transportul public și să folosească mijloacele plată prin sisteme electronice, transmite Mediafax.
"Unul dintre motivele introducerii biletului orar este încurajarea plății electronice. În perioada pandemiei trebuie să ne adaptăm la situații noi, care să ne ofere cât mai multă siguranță în viața de zi cu zi. Un alt avantaj al acestui bilet orar este faptul că orice persoană care schimbă mai multe mijloace de transport economisește bani și timp, tocmai pentru că, în decurs de o oră, va plăti o singură dată prețul biletului. O consecință directă a introducerii acestui mod de plată ne dorim a fi încurajarea achitării călătoriei de cât mai mulți beneficiari și, astfel, evitarea pierderilor prin neplată din diferite motive, așa cum se întâmplă din păcate, în prezent", a precizat Nicușor Dan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰