Produsele tradiţionale româneşti, la mare căutare în perioada sărbătorilor
Nu e român care să nu vrea să pună pe masă cârnaţi, sarmale sau brânză făcută de ciobani. Între brânzeturi, telemeaua de Ibăneşti este vedeta, mai ales de când a fost certificată de Uniune Europeană.
Nu e român care să nu vrea să pună pe masă cârnaţi, sarmale sau brânză făcută de ciobani. Între brânzeturi, telemeaua de Ibăneşti este vedeta, mai ales de când a fost certificată de Uniune Europeană. Produsul este fabricat în judeţul Mureş, iar angajaţii companiei muncesc zi şi noapte ca să facă faţă cererii.
Există o condiţie esenţială: laptele trebuie să fie proaspăt şi de cea mai bună calitate. Peste 85% din laptele utilizat pentru telemea provine de la tăranii care au mai puţin de 5 vaci. Numai aşa este considerat de calitate superioară.
În doar 24 de ore, cei 60.000 de litri de lapte care se colectează de la crescători din trei localităţi se transformă în renumita telemea. După ce laptele este colectat din punctele special amenajate acesta ajunge şi în fabrică.
Iar apa utilizată pentru saramură provine dintr-un puţ de apă sărată aflat tot în județul Mureș, în localitatea Orşova.
Pe lângă faimoasa telemea declarată marcă tradiţională, de la Ibăneşti pleacă, spre mesele românilor, urdă, smântână, caşcaval, brânză de burduf şi unt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰