Prognoza meteo pentru joi şi vineri! Temperaturile sunt în scădere
Joi, în vest, nord şi centru valorile termice diurne vor marca o scădere, astfel că vremea va deveni normală din punct de vedere termic pentru această dată, în timp ce în sud şi sud-est se va menţine uşor mai caldă
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Joi, în vest, nord şi centru valorile termice diurne vor marca o scădere, astfel că vremea va deveni normală din punct de vedere termic pentru această dată, în timp ce în sud şi sud-est se va menţine uşor mai caldă
Cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi în cursul zilei, vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi Oltenia şi cu totul izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie, exceptând zona de munte şi, trecător şi izolat, regiunile nordice, unde se vor semnala şi lapoviţe sau ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în nord-vestul teritoriului.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în estul Transilvanei şi Dealurile de Vest şi 13 grade în sud-est, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 5 grade.
BUCUREŞTI
Regimul termic va fi uşor mai ridicat decât normalul perioadei. Cerul va avea înnorări, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade.
VINERI
Cerul va fi temporar noros şi va ploua, cu precădere în cursul zilei, local în sud-vestul şi nord-estul ţării şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 13 grade, izolat, în sud-estul şi centrul teritoriului, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 5 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰