Observator » Ştiri sociale » Restricții de circulație în București, în acest weekend

Restricții de circulație în București, în acest weekend

Restricții de circulație în București, în acest weekend Zonele închise traficului rutier în zilele de weekend - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
Daniel Murărescu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 05.06.2020, 13:23 | Modificat la 05.06.2020, 13:31

Poliția Municipiului București va restricționa, în acest weekend, circulația mașinilor pe mai multe străzi și bulevarde din oraș. Măsura va fi repetată în fiecare sâmbătă și duminică, pe perioada stării de alertă.

  • Mai multe artere rutiere, închise traficului
  • Măsura, valabilă doar în weekend, pe perioada stării de alertă

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a anunțat că, începând cu data de 23.05.2020 și până la încetarea stării de alertă decretate de Guvernul României, în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08.00 – 22.00, se restricționeză circulația autovehiculelor în perimetrele delimitate de următoarele străzi din Bucureștiă:

Zona 1 – Str. Polona (de la Bd. Dacia) – Str. A.D. Xenopol – Str. Dionisie Lupu – Str. C.A. Rosetti – Str. J.L. Calderon (de la Str. C.A. Rosetti) – Str. I.L. Caragiale – Str. Icoanei – Str. A. Vlaicu;

​Zona 2 – Calea Victoriei (de la Bd Regina Elisabeta) – Str. Eforie – Str. Domnița Anastasia – Str. Ing. A Saligny – Spl. Independenței;

Articolul continuă după reclamă

Zona 3 – Bd Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Piața Operei – Str. Dr. J. Lister – Str. Dr. Gr. Romniceanu;

​Zona 4 – Str. E. Quinet (de la Str. Academiei) – Str. Biserica Enei;

Zona 5 – Bd. Dacia – Bd. N. Bălcescu – Str. G. Enescu – Calea Victoriei;

Pe acelaşi subiect

Zona 6 – Str. G. Enescu – Str N. Golescu – Calea Victoriei – Str. C.A. Rosetti – Bd. N. Bălcescu.

Zona 7 – Bd. Unirii (intre Piața Constituției și locala de vest a Pieței Unirii).

Restricțiile sus-menționate presupun instituirea regimului de “Zonă pietonală” în aceste perimetre.

Totodată, restricțiile de circulație privesc arterele din interiorul perimetrelor, fără a afecta circulația de pe arterele care delimitează zonele, excepție făcând Calea Victoriei, între Str. Eforie și Spl. Independenței.

Rută alternativă:

- Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd. I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței.