Salina Praid din Harghita, un orășel subteran
Vacanţa copiilor a fost un prilej extraordinar şi pentru părinţi să viziteze un loc unic în ţară: Salina Praid din Harghita. Dacă mulţi turişti vin în oraşul subteran pentru tratamente naturiste, alţii caută aici distracţia.
Vacanţa copiilor a fost un prilej extraordinar şi pentru părinţi să viziteze un loc unic în ţară: Salina Praid din Harghita. Dacă mulţi turişti vin în oraşul subteran pentru tratamente naturiste, alţii caută aici distracţia. Pentru că salina este o lume în miniatură, cu restaurante, un parc de aventură, o bibliotecă şi nu numai.
E vacanţă. Sute de copii iau cu asalt orăşelul din Salina Praid, aflat la 120 de metri sub pământ. 245 de trepte abrupte te coboară în lumea fermecată.
Aici descoperi o cetate întinsă pe 1.300 de metri pătraţi, dotată cu baze de tratament, restaurant, cafenea, bibliotecă, locuri de joacă.
De doi ani, atracţia din orăşelul subteran este parcul de aventură, care îi încântă pe cei mici şi pe părinţi.
O nouă galerie, la care deja se lucrează, va fi deschisă curând la Salina Praid şi va fi destinată celor care vin pentru tratament.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰