Video "Sărutul" lui Brâncuşi poate fi admirat la Bucureşti. Condiţiile speciale în care sculptura de 22 de milioane de dolari a fost adusă din Craiova
Se spune că primul Sărut nu se uită niciodată. După aproape jumătate de secol, Sărutul lui Brâncuşi s-a întors la Bucureşti, unde va rămâne zece zile. Celebra sculptură, prima dintr-o serie de şase opere intitulate aşa, a fost adusă din Craiova, în condiţii speciale.
Iubirea în stare pură, care contopeşte şi pune la nivel egal bărbatul şi femeia. Asta transmite Sărutul lui Brâncuşi. O sculptură care a revoluţionat arta, acum peste un secol.
Maria Munteanu, ghid Art Safari: Este prima din seria Sărutul, pe care Brâncuşi, timp de 40 de ani o va relua tot timpul, sub diferite forme, fie de sine stătător, fie integrat în elemente de arhitectură.
E prima oară în ultimii 47 de ani când sculptura e adusă în Bucureşti
E prima oară în ultimii 47 de ani când sculptura, aflată în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova, e adusă în Bucureşti. Sub semnătura ministrului Culturii şi sub pază strictă.
- Operele lui Constantin Brâncuși ar putea ajunge în Patrimoniul UNESCO. O comisie de la Paris a mers la Târgu Jiu...
- Comorile ascunse din orașul-inimă al lui Brâncuși: "Am ținut neapărat să văd"
- Turneului Internațional Stradivarius. Cel mai cunoscut violonist român, concert unic: "La Casa lui Brâncuși,...
Mihaela Călin: Chiar în aceste momente, lucrarea este scoasă din cutie, de către cei de la firma care au asigurat transportul şi verificată împreună cu cei de la Art Safari, dar şi cu reprezentanţi ai muzeului de la Craiova.
Cristea Teodoru, directorul firmei de transport: Protocolul este foarte strict. În transportul de artă, în primul rând nu ai voie să greşeşti niciodată. O greşeală este prea mult.
Mihaela Călin: Pentru ca lucrarea să fie adusă de la Craiova a fost nevoie de îndeplinirea unor condiţii speciale, şi ambientale, dar şi de securitate. După cum vedeţi, este păzită cu arma în mână de Jandarmeria Română.
Sculptura e evaluată la 22 de milioane de dolari
Sculptura, care cântăreşte doar 23 de kilograme, e evaluată la 22 de milioane de dolari şi face parte din Tezaurul Patrimoniului Cultural Naţional. Valoarea ei artistică e inestimabilă. Cioplită cu dalta în piatră de Marna, e considerată prima sculptură modernă a secolului 20. În lume, există 6 variante semnate de Brâncuşi, dar aceasta e singura aflată în România.
Maria Munteanu, ghid Art Safari: Această lucrare este reprezentarea dragostei eterne. Şi nu cred că există pe teritoriul României o lucrare mai reprezentativă pentru dragoste decât aceasta şi cu siguranţă a trebuit să-şi găsească locul măcar pentru 10 zile aici, în expoziţia Love Stories din Art Safari.
"Sărutul" poate fi admirat zilnic în Bucureşti, până pe 30 august, appoi se va întoarce la Craiova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰