Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Secretele domeniului regal Săvârşin

Dacă ştii să asculţi, domeniul regal de la Săvârşin îţi spune singur povestea. Vechi de peste 400 de ani, conacul care aparţine acum familiei regale a supravieţuit vremii şi vremurilor

de Redactia Observator

la 25.12.2014 , 20:09

Dacă ştii să asculţi, domeniul regal de la Săvârşin îţi spune singur povestea. Vechi de peste 400 de ani, conacul care aparţine acum familiei regale a supravieţuit vremii şi vremurilor

Supus unei acţiuni serioase de restaurare, începe din nou să prindă viaţă. Iar oamenii locului încearcă şi ei să-i ajute pe membrii Casei Regale să salveze istoria.

La castel, timpul s-a oprit în loc. Pereţii au rămas martorii dramelor trăite de aristocraţii maghiari şi au păstrat amintirile familiei regale, care a preluat conacul în anii '40. Comuniştii au folosit domeniul pentru vânătoare şi l-au lăsat apoi în paragină.

Vezi și

De 12 ani, de când Majestatea sa a câştigat în instanţă domeniul, oamenii din Săvârşin rescriu istoria, încercând să salveze tot ce a aparţinut trecutului. Acum, trăsura poartă oaspeţii de seamă la castel, unde pe timp de vară şi de sărbători, familia regală organizează mese private.

Principesa Margareta şi principele Radu au văzut unul la fel într-un sat de pescari, pe malul Mării Egee. Anul acesta, cuptorul medieval şi-a câştigat locul în satul regal. Lucrările de restaurare vor fi reluate la castel în primăvară.

Regina Elena, mama lui Mihai, nu s-a bucurat de castelul de la Săvârşin. La scurt timp după renovările din '40, şi-a însoţit fiul în exil şi a trăit, apoi, în Italia.

Fiecare obiect din curtea castelului spune o poveste. De la lămpile de exterior, cumpărate de rege în anii '50, până la numărul de înmatriculare al maşinuţelor de golf.

Tot aici s-au păstrat şi documentele regelui din timpul exilului. Scrisori şi acte din perioada petrecută departe de ţară s-au adunat într-o arhivă privată pe care o mai răsfoieşte, din când în când, Majestatea Sa. Anul acesta, regele a petrecut luna august pe domeniul de la Săvârşin, dar lipseşte, pentru prima oară în 12 ani, de la reuniunea obişnuită de Crăciun.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Secretele domeniului regal Săvârşin