Observator » Ştiri sociale » Şi-a izbit copilul de beton după ce şi-a prins soţia cu amantull

Şi-a izbit copilul de beton după ce şi-a prins soţia cu amantull

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 20.03.2014, 06:35 | Modificat la 20.03.2014, 08:57

O ceartă între adulţi i-ar putea aduce sfârşitul unui copil de cinci ani din Iaşi. Este în comă! Tatăl l-ar fi izbit de beton, după ce şi-a surprins soţia cu amantul.

 Omul se apără, spune că a încercat doar să o convingă pe femeie să renunţe la aventuri şi să-şi crească împreună cei doi copii, dar a fost la rândul său bruscat. Şi l-a scăpat pe băiat din braţe.

Aşa ar fi ajuns fiul său în comă, la spital. Nu din vina lui, se apără tatăl. Băiatul a fost pur şi simplu prins la mijloc în războiul dintre el, soţia sa şi amantul acesteia, poveşteşte omul.

Scandalul a izbucnit în momentul în care nevasta a venit acasă cu partenerul ei din afara căsătoriei. A vrut să lovească şi el, însă amantul femeii a fost mai rapid. Atunci, povesteşte bărbatul, fiul său de cinci ani a fugit din casă, iar el s-a dus după acesta.

Articolul continuă după reclamă

L-a prins şi s-a întors cu el în braţe la uşa amantului soţiei sale. Acolo a primit copilul o lovitură care îi poate aduce sfârşitul. Soţul ei, care a fost condamnat în trecut pentru furt şi tâlhărie, s-ar putea întoarce la închisoare. Iar cei doi copii ai săi ar putea ajunge în grija statului.