Un şofer român din patru a adormit cel puţin o dată la volan
Un şofer român din patru a adormit cel puţin o dată la volan, iar unul din cinci conduce aproape zilnic deşi a dormit mai puţin de cinci ore cu o noapte înainte. Sunt datele alarmante ale unui studiu despre efectele oboselii la volan.
Un şofer român din patru a adormit cel puţin o dată la volan, iar unul din cinci conduce aproape zilnic deşi a dormit mai puţin de cinci ore cu o noapte înainte. Sunt datele alarmante ale unui studiu despre efectele oboselii la volan. O echipă Observator a făcut un experiment controlat alături de specialişti pentru a arăta cât de periculos poate fi un drum cu maşina în condiţii de oboseală. Potrivit Poliţiei, o treime dintre accidentele provocate de adormitul la volan se soldează cu morţi, mai mult decât în cazul conducerii sub influenţa alcoolului.
E foarte important ca înainte să vă urcaţi la volan să fiţi odihnit, mai ales dacă parcurgeţi un drum mai lung.
Adormitul la volan este a treia cea mai frecventă cauză a accidentelor mortale din România, după nerespectarea vitezei legale şi neatenţia pietonilor. În 2017, 69 de oameni şi-au pierdut viaţa în accidente provocate de şoferi care au aţipit în timp ce conduceau.
- Şofer de ride-sharing, prins drogat la volan în localitatea Chiajna. Bărbatul a ieşit pozitiv la cannabis
- Momentul dramatic când un tren de călători loveşte un SUV, care a fost împins pe şine. Şoferul din SUA a...
- Beatrice câştigă mii de euro, purtându-le de grijă petrecăreţilor din Milano. Cum a ajuns să fie cunoscută
- Schema concediilor medicale, copiată şi la STB. Şofer: "Bolnavi de coloană, de hemoroizi"
- Două mașini s-au făcut praf pe o șosea din Galați. Polițiștii i-ar fi găsit unuia dintre șoferi droguri...
Un studiu recent arată că un român din patru a adormit cel puţin odată la volan. Unul din cinci conduce zilnic, deşi apucă să doarmă mai puţin de cinci ore pe noapte, iar cinci la sută dintre respondenţi conduc cel puţin odată pe săptămână după o noapte albă.
Specialiştii spun că atunci când încercăm să folosim cafeaua sau băuturile energizante pentru a remedia efectele unei nopţi nedormite, nu facem decât să ne păcălim singuri. Mai mult de atât, oamenii de ştiinţă au descoperit că efectele unei nopţi albe sunt similare, atunci când ne urcăm la volan, cu cele ale consumului a şase sticle de bere.
Un şofer recunoaşte că "s-a mai întâmplat să conduc obosit, vă daţi seama. Şi trafic şi alea, asta e", în timp ce un alt şofer spune că "se mai întâmplă să conduci obosit, dar când simţi că nu se mai poate, tragi pe dreapta. Mai stai o jumătate de oră, mai iei o gură de apă, o gură de cafea".
Românii au şi dezavantajul de a petrece mult timp pe şosele în lipsa drumurilor de mare viteză. Mulţi sacrifică timpul de odihnă pentru a pleca spre destinaţie încă din timpul nopţii, în speranţa că vor evita aglomeraţia.
Specialiştii recomandă o pauză de 15 minute la fiecare două ore de condus. 26 septembrie este Ziua Europeană Fără Nicio Moarte Rutieră, o ocazie pentru autorităţi de a le reaminti şoferilor despre pericolele care îi pândesc pe drum.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰