Video Soția bărbatului care a murit asfixiat, după ce a fost trântit la pământ și imobilizat de polițiști, la Pitești: ”Poliţia a ajuns mai rău ca Miliţia”
Cei doi poliţişti care au participat la operaţiunea mortală de la Piteşti au fost arestaţi preventiv. Unul dintre ei a fost anchetat de trei ori în doi ani de carieră! A fost mutat de la Ţărndărei în Piteşti tocmai din motive disciplinare. Oficialii încearcă acum să-i consoleze pe apropiaţii victimei cu promisiunea că vinovaţii vor plăti.
Cei doi poliţişti arestaţi pentru uciderea lui Zaharia Barbu sunt Daniel Petruţ Drăghici şi Ilie Florea. Primul are doar 23 de ani şi a ieşit de pe băncile şcolii din Câmpina de 2 ani. El este cel care a fost suprins de martori în timp ce îşi pune genunchiul pe pieptul bărbatului.
Agentul Ilie Florea mai are câteva luni până la pensie. Pe imagini se vede cum îl înjură pe bărtân şi este primul care îl îmbrânceşte înainte ca mai tânărul său coleg să-l trântească la pământ.
Polițiștii arestați în cazul de la Pitești se apără spunând că au respectat legea
În faţa procurorului, cei doi poliţişti nu au dorit să dea detalii în legătură cu modul în care a avut loc intervenţia s-au limitat în a spune că au respectat procedurile în vigoare.
De altfel, avocaţii lor susţin că cei doi agenţi au procedat cum au învăţat la şcoală. Nu explică însă de ce şi-au măsurat forţa cu un bătrân băut, dar care nu a făcut niciun gest violent.
Ioan Georgescu, avocat Daniel Petru Drăghici: ”În situaţia dată, având în vedere că erau în timpul serviciului, au acţionat ca urmare a raportului de serviciu, nu văd ce risc de a comite alte infracţiuni ar mai exista”.
Bogdan Busuioc, fost politist criminalist: ”Ca poliţiştii să reacţioneze aşa, comportamentul persoanei ar fi trebuit să fie unul foarte agresiv, în care se manifesta violent faţă de ei. O.K., poate persoana respectivă le-a adresat injurii, asta nu înseamnă că vei acţiona prin violenţă. Este o acţiune non-violentă”.
Avocații susțin că medicii i-au rupt coastele victimei, în timpul resuscitării
Avocaţii agresorilor contestă acum şi raportul medico-legal. Practic, susţin că nu poliţiştii i-au rupt coastele bătânului, ci paramedicii. Şi totuşi, victima a murit asfixiată.
Robert Georgescu, avocatul Daniel Petru Drăghici: ”Fracturile costale, în opinia noastră, sunt în urma resuscitării”.
Sorin Berevoiescu, avocat Florea Ilie: ”Să vedem întâi raportul medico-legal, pentru că în momentul de faţă n-avem decât o constatare preliminară”.
Proba-cheie a procuorilor a fost filmarea unui martor.
Polițistul de 23 de ani nu e la prima abatere în uniformă
Tânărul agent Daniel Petruţ Drăghici nu e anchetat pentru prima dată. Cu câteva luni înainte să termine şcoala, atunci când făcea practică la Poliţia Ţăndărei, în Ialomiţa, a ajutat la prinderea unui infractor care păcălea oamenii prin metoda accidentul. N-a putut explica însă unde au dispărut banii pentru flagrant.
A mai fost cercetat şi pentru că ar fi amendat de două ori un jandarm aflat în misiuni subacoperire. În cele din urmă a fost transferat la Piteşti din motive disciplinare.
Cristian Stanciu, preşedintele SNAP: ”Sistemul a încercat să-l integreze. I s-au dat mai multe şanse, luând, conform Statutului Poliţistului, măsuri împotriva lui, sperând că el va înţelege şi va trece peste elanul ăsta tineresc”.
Lucian Bode, ministrul de Interne: ”Orice misiune încheiată tragic ZDRUNCINEAZĂ încrederea românilor în această instituţie fundamentală - Poliţia Română”.
Rudele bărbatului ucis condamnă violența polițiștilor
Promisiunile mai marilor din minister nu-i consolează pe apropiaţii bărbatului.
Soția victimei: ”Poliţia noastră a ajuns să fie mai rău decât era Miliţia. E un bărbat cu care am stat 47 de ani”.
Mama victimei: ”Polițaii bat, jandarmii bat, şi bat prosteşte”.
Scandalurile în care sunt implicaţi poliţişti readuc în discuţie lipsa de pregătire a oamenilor legii. Surse din poliţie spun că se practică obiceiul ca în perioada de instrucţie agenţii să-şi ia brusc concediu medical pentru a scăpa de pregătire.
Poliţist din Bucureşti: ”Avem lipsă şi de echipament şi de pregătire. Au fost situaţii în care într-adevăr mi-as fi dorit să am atât eu cât și colegii mei o pregătire mai bună”
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, poliţiştii din Piteşti riscă să stea cel puţin 12 ani după gratii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰