Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şpagă de MII DE EURO, la un cămin de bătrâni din Vrancea. O asistentă medicală a fost reţinută de Poliţie pentru trafic de influenţă

O asistentă medicală, angajată la un cămin de persoane vârstnice din Focşani, a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea.

de Redactia Observator

la 03.03.2017 , 11:09

O asistentă medicală, angajată la un cămin de persoane vârstnice din Focşani, a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea.

Potrivit sursei citate, ca urmare a desfăşurării unui complex de activităţi de cercetare penală, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Vrancea, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au identificat şi condus joi la audieri pe D.G., asistentă medicală la un cămin de persoane vârstnice din Focşani, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

'În baza probatoriului administrat, în perioada iulie-august 2015 şi septembrie-decembrie 2016, D.G. a pretins şi primit sume de bani totalizând 7.100 de euro, de la un număr de 6 denunţători, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Focşani - Căminul de persoane vârstnice, SPCRPCÎV Vrancea şi Comisia de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru a le facilita angajarea pe posturi vacante, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate', se menţionează în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Faţă de inculpata D.G. a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 ore, pentru cercetări privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, urmând ca vineri să fie prezentată la Tribunalul Vrancea, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Şpagă de MII DE EURO, la un cămin de bătrâni din Vrancea. O asistentă medicală a fost reţinută de Poliţie pentru trafic de influenţă