Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Special! Frumusețile României, femeile

Orice străin aţi întâlni şi l-aţi întreba ce-i place mai mult în România, va spune imediat: femeile! Evident, va menţiona peisajele, mâncarea şi Casa Poporului. Dar pe primul loc tot frumuseţea româncelor va figura.

de Redactia Observator

la 19.11.2014 , 21:30

Orice străin aţi întâlni şi l-aţi întreba ce-i place mai mult în România, va spune imediat: femeile! Evident, va menţiona peisajele, mâncarea şi Casa Poporului. Dar pe primul loc tot frumuseţea româncelor va figura. 

Dacă cercetătorii britanici s-ar preocupa de acest subiect, ar ajunge la concluzia că româncele sunt unele dintre cele mai frumoase femei din lume. Iar în acest sens, le-am putea furniza şi exemple concrete. Mădălina Ghenea, spre exemplu, este una dintre româncele care confirmă teoria potrivit căreia ţara noastră este plină de femei frumoase. Altfel nu ar fi reuşit să-i fure inima lui Gerard Butler.

Dar înainte ca Mădălina să devină o vedetă de talie internaţională, o altă româncă reuşea să cucerească lumea, fără drept de apel. Catrinel Menghia a devenit favorita marilor designeri, dar şi marea iubire a unui fost fotbalist, care i-a devenit - de altfel - soţ. Din păcate, Catrinel a divorţat de Massimo Brambati după şase ani, iar acum trăieşte o poveste de dragoste alături de un producător italian.

Vezi și

Însă româncele nu trebuie să treacă graniţa pentru a fi remarcate. Datorită lor, mulţi străini care au ajuns pe meleagurile noastre nu s-au mai îndurat să se întoarcă acasă. Este şi cazul omului de afaceri britanic Michael Fraser.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Special! Frumusețile României, femeile