Special! Limbajul trupului la prima întâlnire
Limbajul trupului are o foarte mare contribuţie atunci când e vorba să faceţi o primă impresie. Şi asta pentru că puteţi respinge sau atrage o persoană cu un singur gest, fără a fi nevoiţi să mai deschideţi gura.
Indiferent cât de tare vă studiaţi apariţiile în societate, dacă nu stăpâniţi limbajul corpului aţi putea transmite mesajul greşit! Da, aveţi o ţinută perfectă, un machiaj impecabil, iar despre coafură, ce să mai spunem.
Însă nu este de ajuns! Mai ales în momentul în care discutaţi cu o persoană pe care doriţi să o cuceriţi. Nu, asta nu se face cu chicoteli şi cu ochi daţi peste cap, ci prin gesturi simple, care să transmită mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi. Ce-i drept, alte gesturi simple vă ajută să respingeţi persoanele care vă fac avansuri nedorite. Şi nu vă gândiţi că e cine ştie ce filosofie.
Limbajul trupului are o foarte mare contribuţie atunci când e vorba să faceţi o primă impresie. Şi asta pentru că puteţi respinge sau atrage o persoană cu un singur gest, fără a fi nevoiţi să mai deschideţi gura.
Doamnele pot apela la graţia cu care sunt înzestrate de la mama natură pentru a se face plăcute. Iar pentru că un refuz este greu de asimilat de către interlocutor, puteţi recurge la câteva gesturi prin care să vă exprimaţi ceea ce doriţi, fără să fie nevoie să rostiţi nici măcar un cuvânt.
Important este să reţineţi că un om are nevoie doar de 2 secunde pentru a decreta dacă o persoană este atrăgătoare sau nu. Iar în cazul în care sentimentul este reciproc, nu mai ridicaţi niciun fel de barieră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰