Special! Semne că urmează să te ceară în căsătorie
Este demonstrat ştiinţific că nu doar femeile se gândesc la căsătorie, ci şi bărbaţii. Iar în cazul în care domnii se hotărăsc să ducă relaţia spre următorul pas, vor da semnalele necesare. Iar femeile ştiu să le decodifice

O femeie aflată într-o relaţie serioasă, care durează deja de câţiva ani, ajunge - la un moment dat - să-şi pună întrebarea când va decide partenerul să facă pasul decisiv şi să o ceară de soţie!
Dar poate domnul deja se pregăteşte, doar că iubita lui nu-şi să seama. De aceea, ori de câte ori simţiţi că se întâmplă ceva, e bine să fiţi atente la detalii.
V-a dispărut un inel din cutia de bijuterii, dar a doua zi a apărut la locul lui? Partenerul iese des în oraş cu tatăl lui? Dintr-o dată, bărbatul care n-ar merge nici cu pistolul la tâmplă la o nuntă întreabă cât costă închirierea unui restaurant?
Dacă răspunsul e pozitiv măcar la una dintre întrebări, înseamnă că nu mai durează mai mult până când veţi primi inelul de logodnă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰