Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Argeş după ce un medic chirurg a fost depistat pozitiv cu COVID-19
Este anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Argeş din Argeş după ce un medic chirurg a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Bărbatul a venit la serviciu în ultimele săptămâni, deşi prezenta simptome.
- Medicul ar fi intrat în contact cu 50 de persoane.
- Soţia lui este acum în izolare.
Este anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Argeş din Argeş după ce un medic chirurg a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Bărbatul a venit la serviciu în ultimele săptămâni, deşi prezenta simptome.
Mai mult medicul ar fi intrat în contact cu cel puţin 50 de persoane. Secţia unde lucra a fost închisă, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Medicul a început să acuze primele simptome la îneputul lunii. A considerat că este doar o simplă răceală, aşa că a mers în continuare la spital şi chiar a operat.
Aici, a intrat în contact cu zeci de pacienţi şi cadre medicale. Chirurgul spune, însă, că a fost testat în urmă cu două săptămâni şi rezultatul a ieşit negativ.
Pe 10 aprilie, o unitate mobilă pentru testare PCR a fost adusă la Spitalul Judeţean Argeş. Colegii medicului spun că acesta ar fi refuzat să se treacă pe listă pentru a fi testat. Chirurgul îi contrazice.
Într-un final, doctorului i-au fost recoltate analize după ce informaţia despre starea lui a ajuns la presă. În toată această perioadă medicul a făcut şi gărzi la Spitalul Costeşti.
Soţia lui, medic la spitalul Călineşti, este acum în izolare. În urma scandalului, şefa DSP Argeş şi directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş, au fost demişi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰