Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Surpriză uriașă pentru Mădălin, un băieţel de şase ani. Cum l-au surprins polițiștii chiar de ziua lui

Surpriză uriaşă pentru un băieţel din Otopeni. De ziua lui, a fost vizitat de eroii săi preferaţi, poliţiştii, care au venit să îi ureze un călduros "La mulţi ani!". Poliţiştii ilfoveni au venit, bineînţeles, încărcaţi cu daruri, dar şi cu tort. 

de Redactia Observator

la 12.08.2024 , 22:15

După ce au aflat de mare dorință a lui Mădălin, aceea de deveni poliţist, dar şi de a-şi întâlni marii eroi, polițiștii din Ilfov, inclusiv luptătorii de la acțiuni speciale, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor Ilfov au hotărât să-i facă o surpriză pe care o va ţine minte toată viaţa. 

"Ne-am bucurat să fim alături de un copil care astăzi împlinește 6 anișori, și care își dorește să devină, cu ardoare, polițist. Așadar, astăzi, de ziua lui, ne-am gândit sa-i facem o surpriză lui Mădălin și să-i urăm "La mulți ani!". Și pentru ca surpriza să fie cât mai memorabilă, polițiștii din Ilfov, inclusiv luptătorii de la acțiuni speciale, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor Ilfov l-au felicitat personal pe sărbătorit la adresa la care locuiește, din orașul Otopeni.

Nu în ultimul rând, îi dorim sănătate, multe bucurii și împlinirea dorinței de a deveni polițist, așa cum ne-a spus. Emoția și bucuria de pe chipul copilului la întâlnirea cu polițiștii ne-a încântat și ne-a adus satisfacția unei misiuni, de suflet, îndeplinite", a transmis IPJ Ilfov.

Articolul continuă după reclamă

De-a lungul anilor, polițiștii au adus multe bucurii in inimile copiilor care-i văd ca pe niște eroi. Gabriel, un baiețel din Iasi, și Patrick, copilul cu vise mărețe din Gorj, au avut și ei parte de o astfel de surpriză de ziua lor de naștere. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Surpriză uriașă pentru Mădălin, un băieţel de şase ani. Cum l-au surprins polițiștii chiar de ziua lui