Tablou de cosmar in urma inundatiilor din Constanta si Vaslui
Ploile cazute in ultimile 24 de ore au adus teroare cu ele. Sute de localnici din comunele din nordul judetului Vaslui pazesc si acum albiile raurilor de teama viiturilor
Ploile s-au oprit in estul tarii, apele au inceput sa se retraga iar oamenii, au crezut ca au scapat de probleme, dar in urma lor peisajul a ramas unul de cosmar. In satul constantean Cochirleni, strazile s-au transformat in cratere. “Pagubele cred ca sunt in jur de cel putin 30, 40 de miliarde de lei vechi. Numai strada asta ne ajunge in jur de un milliard, numai cu putina piatra pusa”, a declarat Mihalache Neamtu, primar comuna Rasova. Dar si casele oamenilor stau sa se prabuseasca. La fel si stalpii de curent.
In localitatile din nordul judetului Vaslui sute de localnici inca stau de veghe si lucreaza pentru suprainaltarea digului de pe malul raului Barlad. “Sunt mai multe puncte unde a revarsat atat Barladul cat si acest parau. In zona noastra a plouat cu peste 50 de litri pe metrul patrat “, a explicat Costica Anton, primar comuna Vulturesti.
In urma ploilor 30 de locuinte au fost inundate, mai bine de 100 de oameni evacuati din calea apelor, si doua drumuri judetene au fost distruse de viituri. “Am incercat sa salvam cat se poate. Era in pericol baza de receptie, statia de CFR. Din anul 1987 nu a mai fost asa ceva, n-am mai vazut”, a spus Costache Balaban, un localnic.
Iar pericolul inundatiilor inca nu a trecut. Meteorologii au prelungit codul portocaliu hidrologic pentru raurile din judetul Vaslui.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰