Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Traficul pe Transalpina se redeschide miercuri

Circulaţia pe Transalpina va fi redeschisă de miercuri, de la ora 7.00, între Rânca şi Obârşia Lotrului

de Redactia Observator

la 11.10.2017 , 07:43

Circulaţia pe Transalpina va fi redeschisă de miercuri, de la ora 7.00, între Rânca şi Obârşia Lotrului, dar va rămâne interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, scrie News.ro

Potrivit Infotrafic, de miercuri, de la ora 7.00, se va redeschide DN 67 C -Transalpina, între Rânca (km 34+500)  şi Obârşia Lotrului (km 59+800), dar pe timpul nopţii, în intervalul orar 20:00 - 07:00, pe acest tronson nu este permis accesul autovehiculelor. De asemenea, se mentine şi restricţia de 30 de kilometri la oră, precum şi cea prin care se interzice accesul pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.

Traficul pe DN 7 C – A Transfăgărăşan, între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă, a fost redeschis, marţi, la ora 12.00, pentru toate categoriile de autovehicule. Pe perioada nopţii, circulaţia rutieră este închisă însă pentru toate categoriile de autovehicule între Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu).

Articolul continuă după reclamă

Circulaţia pe cele două drumuri montane a fost închisă temporar săptămâna trecută din cauza condiţiilor meteorologice. 

Şoferii care tranzitează zonele montate sunt sfătuiţi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Traficul pe Transalpina se redeschide miercuri