Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mii de turişti au sărbătorit Ziua Muncii la munte, pe schiuri

S-a întors iarna la munte. Dar ninsorile nu au fost nicicând mai aşteptate. Mii de turişti au sărbătorit Ziua Muncii pe schiuri. La peste 2 000 de metri, a fost viscol. Dar chiar şi în astfel de condiţii românii s-au descurcat să găsească un loc în zăpadă, pentru grătarul de 1 mai.

de Redactia Observator

la 01.05.2019 , 21:46

S-a întors iarna la munte. Dar ninsorile nu au fost nicicând mai aşteptate. Mii de turişti au sărbătorit Ziua Muncii pe schiuri. La peste 2 000 de metri, a fost viscol. Dar chiar şi în astfel de condiţii românii s-au descurcat să găsească un loc în zăpadă, pentru grătarul de 1 mai.

Vântul a suflat în rafale cu peste 75 de km pe oră şi s-au format troiene mari de zăpadă la munte, vizibilitatea scăzând sub 10 metri.

La munte, la Vârful Omu, troienele de zăpadă aveau 2 metri înălţime

Vezi și

La cota 2000 a fost viscol puternic. Turiştii care au urcat pe munte au găsit iarnă autentică. 

Chiar dacă vremea a fost destul de rea, pentru cei veniţi special pentru ultima ieşire la schi, în acest an, a fost un 1 mai reuşit.

La Vârful Omu viscolul a înghiţit cabana meteo şi a format troiene de până la 2 metri. În Bucegi, doi turişti olandezi care s-au aventurat periculos au fost recuperaţi de cei de la Salvamont.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dacă la cota 2000 a fost viscol, la cota 1400 a fost vreme de primăvară. 

La munte, turiştii au alternat reprizele de schiat cu cele de mâncat mici

Turiştii au umplut terasele pentru că alt gust are mâncarea când e servită în aer liber şi într-un peisaj de poveste.

Grătarul nu a lipsit din peisaj nici la Bâlea Lac. 

Turiştii care au urcat la cota 2000 au găsit în loc de iarbă verde un strat consistent de zăpadă. Ninge de miercuri dimineaţa la Bâlea Lac iar stratul de omăt măsoară aproape 2 metri.

Iar pentru turişti, o bulgăreală la final de primăvară a fost principala distracţie. 

La Bâlea Lac se poate ajunge doar cu telecabina pentru că Transfăgărăşanul se va deschide oficial abia la 1 iulie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Mii de turişti au sărbătorit Ziua Muncii la munte, pe schiuri