Ultima răbufnire a verii a readus turiştii pe litoral
Ultima răbufnire a verii a readus turiştii pe litoral. La 20 de grade, cei mai curajoşi chiar s-au aruncat în valuri.
Ultima răbufnire a verii a readus turiştii pe litoral. La 20 de grade, cei mai curajoşi chiar s-au aruncat în valuri. Ceilalţi s-au mulţumit cu o plimbare pe faleză sau cu o partidă de pescuit. Au fost ultimele ore cu soare, pentru că de mâine vremea se schimbă iar.
Domnul curajos din imaginile de mai sus este din Buzău. A câştigat un weekend pe litoral, aşa că.. nu a stat prea mult pe gânduri. Şi-a luat soţia şi au mers împreună să profite de o ultimă baie în mare. Ea l-a aşteptat pe mal.
Alţi turişti au ales litoralul pentru o zi de relaxare la pescuit.
Turişti şi localnici, cu toţii au ieşit pe faleza din Mamaia pentru o plimbare în cel mai frumos decor. Cu marea în zare şi plaja goală la picioare.
Meteorologii anunţă pentru mâine temperaturi mai scăzute si nori deasupra mării. Ba mai mult, ar putea cădea şi câteva picături de ploaie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰