Ultimul interviu acordat de Szobi Cseh

 A sfidat moartea în toate cascadoriile lui. A căzut împuşcat pe platourile de filmare, pirotehniştii l-au aruncat în aer, s-a prăbuşit cu cal cu tot lângă Mărgelatu. Dar cea mai grea casadorie din viaţă, nu i-a ieşit.

Moartea a fost mai iute decât el, deşi Szobi i-a râs de multe ori în faţă. Cascadoriile merg mai departe. Prin cei pe care i-a învăţat şi i-a iubit. A fost visul lui. Marele vis al lui Szoby Ceh. Al omului Szoby Ceh. Să le ofere un drum în viaţă şi cinste copiilor necăjiţi. Aşa a apărut Gladiatorul. Copilul de suflet al lui.

Era un argument cu care obişnuia să convingă pe oricine ca să-i urmeze visul. Un timp a fost bine. Şi lui îi era bine. Putea lupta: cu statul, cu sistemul, cu duşmanii. În viaţa reală, nu în filme.

O vreme, cascadoria a ţinut. Şi când n-a mai putut, Szoby Ceh tot n-a strigat după ajutor. A luptat singur. Era obişnuit să moară în locul altora. Riscând. Şi tot timpul a sperat. Că va mai apuca să mai facă măcar câteva salturi.

N-a crezut nici că va exista ceva care să-l poată doborâ. Dar a recunoscut că s-a simţit mai rău ca oricând arunci când Curtea de Apel a dat verdictul că Szoby Cseh a colaborat cu securitatea. Degeaba s-a făcut apoi dreptate la Înalta Curte. Era prea târziu. A sfidat moartea în toate cascadoriile lui. Ultima n-a mai ieşit, chiar dacă Szoby Ceh s-a antrenat să-i iasă.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰