Epopea unui motan pierdut 48 de ore pe aeroportul Otopeni. A fost salvat de echipajul "Pasărea"
Un motan a declanşat alerta pe aeroportul internaţional Otopeni. Două zile, angajaţii l-au căutat fără succes şi au pus chiar şi capcane, ca să-l prindă.
Un motan a declanşat alerta pe aeroportul internaţional Otopeni. Două zile, angajaţii l-au căutat fără succes şi au pus chiar şi capcane, ca să-l prindă. Putea fi o nenorocire. Supăraţi pe angajaţii companiei aeriane care l-au pierdut, stăpânii pisoiului au refuzat să se mai urce în avion şi povestesc că până şi reacţia autorităţilor i-a lăsat, iniţial, fără cuvinte.
Wolfy e numele lui. În loc să ajungă în cala avionului care să-l ducă în America, alături de stăpânii lui, dar şi de căţelul familiei, motanul a reuşit să evadeze din cuşca specială, a muşcat un angajat care a încercat să-l prindă şi s-a făcut nevăzut pe cel mai mare aeroport de la noi. Ceea ce a urmat după a fost cu adevărat năucitor, spun proprietarii pisoiului. "Nu ştiau unii de alţii ce se întâmplă. Am mers la Poliţia de Frontieră, am sunat la 112. Am mers la Poliţia Transporturilor de aici. Cei de acolo ne-au spus că, normal, ar fi să se ocupe Poliţia de Frontieră de acest caz. Cuşca este conform standardelor. Cei care au manipulat cuşca posibil să fi făcut ceva greşit, pentru că am verificat acea cuşcă, acea cuşcă nu se poate deschide."
Practic, cei de la aeroport pasau pisica unii în curtea celorlalţi. Înfuriaţi de bâlbâiala autorităţilor, dar şi disperaţi că pisoiul ar putea ajunge în zona avioanelor şi ar putea provoca un dezastru, stăpânii au lipit afişe în mai multe locuri. Erau dispuşi şi să ofere o recompensă pentru oricine l-ar găsi. În paralel, a început şi căutarea... oficială.
"S-au luat măsuri pentru evitarea oricărui risc, astfel că echipajele Pasărea şi Fauna au pus capcane. Probabil e foarte speriată şi stă ascunsă. Se presupune ca i se va face foame si va iesi din ascunzatoare", au spus reprezentanţii aeroportului Otopeni. Din fericire, au avut dreptate. Dar după 48 de ore de la dispariţia motanului. "Am fost sunaţi de către un domn, angajat al serviciului Pasărea, din aeroport, care ne-a spus că l-a găsit. El, împreună cu doi colegi."
Ajuns din nou în braţele stăpânilor, Wolfy a fost dus direct la medic.
Pisoiul este bine, acum. Iar stăpânii lui sunt hotărâţi să îşi reprogrameze călătoria în America mâine. De data aceasta, vor să ia animalele alături de ei, în avion.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰