Un poliţist care s-ar fi îndatorat cu 25.000 euro la un bărbat anchetat de FBI, verificat de superiori la Vaslui
Şeful Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad, comisar-şef Cătălin Bejinaru, este verificat de superiori, după ce în mass-media au apărut informaţii că acesta ar fi împrumutat 25.000 de euro de la un bărbat anchetat de FBI, acuzat de clonare de carduri, cu un prejudiciu de peste 40 milioane de dolari americani, a confirmat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Iulian Petre.

'Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a dispus efectuarea de verificări interne cu privire la aspectele sesizate în mass-media. În funcţie de rezultatul acestora, vor fi luate măsuri în consecinţă', a menţionat reprezentantul IPJ Vaslui.
Şeful Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad, comisar-şef Cătălin Bejinaru, a împrumutat de la o persoană fizică suma de 25.000 de euro, conform propriei sale declaraţii de avere.
În declaraţia de avere pe 2015, depusă de Bejinaru anul trecut şi publicată pe site-ul oficial al Poliţiei Române, se precizează că acesta a făcut trei împrumuturi, două de la instituţii bancare şi unul de la o persoană fizică.
Numele persoanei din Bârlad de la care poliţistul ar fi împrumutat suma de 25.000 de euro figurează într-un dosar anchetat de FBI, bărbatul respectiv fiind printre cei la ale căror domicilii ar fi descins, în 2015, reprezentanţii Biroului Federal de Investigaţii american. Bârlădeanul este acuzat că ar fi condus o grupare care se ocupa cu clonarea de carduri, prejudiciul stabilit de anchetatori fiind de 42 de milioane de dolari americani.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰