Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un preot din Capitală, vindecat de Covid, a chemat 2 medici să le vorbească enoriaşilor despre vaccinare: ”I-am rugat să le vorbească din suflet”

Biserica Ortodoxă Română schimbă modul în care priveşte pandemia dar îşi asumă şi un rol mai implicat în combaterea efectelor coronavirusului. Astăzi, pentru prima dată, un preot din Capitală a chemat doi medici să le vorbească enoriaşilor despre vaccin şi vaccinare. Iar Patriarhia a anunţat că spitalele pot folosi capelele din Bucureşti, pentru că morgile sunt arhipline.

de Redactia Observator

la 24.10.2021 , 19:28

Medic, în biserică: ”Se știe că gravida face forme severe de COVID, dacă se infectează și sunt țări în care se vaccinează gravidele și s-a văzut că vaccinul nu a avut niciun fel de efect negativ asupra lor”.

O premieră în România. Medicul a luat locul preotului după predică. Şi nu unul, ci doi doctori le-au vorbit credincioşilor despre vaccinare după slujba de duminică. Simion Bondar, preotul de la biserica Sfântul Andrei din Capitală, după ce a fost infectat cu covid-19, a chemat-o chiar pe cea care l-a îngrijit să discute cu enoriaşii.

Simion Bondar, preot: ”M-am rugat de doamna profesor să îşi răpească timp, ştiţi ce este la Balş, că lucrează la Balş şi să vină la noi şi să dea cu autoritatea pe care o au, să le vorbească credincioşilor. A fost discuţia foarte activă, vie pentru că au venit întrebări din biserică. Dar eu oare ce să fac, care e situaţia?”

Vezi și

Bolnav de Covid, preotul Simion Bondar a fost internat la Institutul Matei Balş

Pe acelaşi subiect

Preotul Simion a fost internat la Institutul Matei Balş 11 zile. A trecut cu bine de boală dar a considerat că specialiştii sunt în măsură să răspundă la toate întrebările credincioşilor.

Simion Bondar, preot: ”I-am şi rugat să nu vorbească foarte tehnic, ci de la suflet, la suflet la credincioşi ca să înţeleagă şi să se sensibilizeze, să fie atenţi în primul rând la rugăciune, şi tot în primul rând, la indicaţiile medicilor”.

Slujitorul Domnului spune că a fost cutremurat de numărul mare de victime şi de imaginile pe care le vede în spitale.

Simion Bondar, preot: ”În fiecare zi ducem la mormânt aproape 500 de fraţi de-ai noştri. Pur şi simplu, doamna profesor mi-a zis, parcă suntem în stare de război, părinte. Nu ştim ce să mai facem!”

Patriarhia deschide capelele spitalelor

Din acelaşi motiv, şi Patriarhia a decis să dea o mână de ajutor. Cum morgile spitalelor nu mai au spaţii libere, Arhiepiscopia Bucureşti pune la dispoziţie capelele din cadrul şi din apropierea unităţilor medicale, dar şi cele din cimitire.

Radu Umbreș, sociolog:Din punctul meu de vedere nu ar exista un mesaj mai puternic pro vaccinare decât daca l-am vedea pe Patriarhul Daniel vaccinându-se, dacă preoţii de la sate sau din localităţile s-ar vaccina şi le-ar spune credincioşilor, iată, aceasta este alegerea pe care au făcut-o ei”.

Reporter Observator: ”Credeţi că s-a implicat prea târziu biserica?”

Femeie: ”Nu pentru că a crezut că o sa facă statul ceva TAIE dacă statul nu face nimic, se implică Dumnezeu”.

Sinodul BOR va lua curând în discuţie şi cazurile înalţilor ierarhi care au avut discursuri anti-vaccinare. Este vorba despre episcopii de la Constanţa şi Giurgiu, Teodosie şi Ambrozie

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Un preot din Capitală, vindecat de Covid, a chemat 2 medici să le vorbească enoriaşilor despre vaccinare: ”I-am rugat să le vorbească din suflet”