Un român a fost UCIS şi altul grav rănit în Germania, într-o încăierare cu 9 bărbaţi. Victima a fost lovită în cap, cu un cuţit
Un tânăr din Argeş, de 29 de ani, a fost ucis în Germania, la Koln, fiind lovit în cap cu un cuţit, în timpul unei încăierări între nouă bărbaţi, iar fratele său a fost rănit grav.
Un tânăr din Argeş, de 29 de ani, a fost ucis în Germania, la Koln, fiind lovit în cap cu un cuţit, în timpul unei încăierări între nouă bărbaţi, iar fratele său a fost rănit grav.
Potrivit presei germane, toţi cei nouă bărbaţi, cu vârste între 19 si 29 de ani, au petrecut împreună la un restaurant din Huerth-Hermülheim, părăsind localul spre dimineaţă, în stare de ebrietate.
La un moment dat, a început o dispută verbală între aceştia, care a degenerat într-o bătaie cruntă, la finalul căreia tânărul de 29 de ani, din Argeş, nu s-a mai ridicat de jos. A fost transportat de urgenţă la spital, însă, din cauza rănilor, viaţa nu i-a putut fi salvată. Totuşi, medicii au reuşit să-l salveze pe fratele lui, bătut şi el foarte rău, având serioase răni faciale.
În cauză s-a deschis dosar penal de către autorităţile germane, fiind deja audiaţi mai mulţi martori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰