Vasluian beat, prins la furat într-un magazin de bijuterii! Vânzătoarea i-a prins mâna în sertar!
Un bărbat din vaslui, în stare de ebrietate a spart un magazin de bijuterii de centrul oraşului şi a fost prins de vânzătoare cu mâna în sertarul cu aur, chiar în momentul în care a întins mâna peste vitrină.
Un bărbat din vaslui, în stare de ebrietate a spart un magazin de bijuterii de centrul oraşului şi a fost prins de vânzătoare cu mâna în sertarul cu aur, chiar în momentul în care a întins mâna peste vitrină.
Ulterior, bărbatul, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost ridicat de către poliţişti din magazin întrucât nu a mai putut să fugă.
Individul a fost prins în timp ce încerca să fure obiectele din aur expuse la vânzare, într-un magazin de bijuterii din centrul Vasluiului, potrivit oficialilor de la Poliţia Judeţeană Vaslui.
Bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost prins în fapt de către vânzătoare, întins peste vitrina din sticlă, în încercarea de a băga mâna în sertarul cu bijuterii din aur
În acel moment, femeia a închis sertarul şi i-a prins degetele bărbatului. Ulterior, vânzătoarea a anunţat firma de pază şi Poliţia, care l-au găsit pe individ în incinta magazinului.
”Bărbatul se afla într-o stare vădită de ebrietate, acesta fiind, probabil, şi motivul pentru care nu a mai putut să fugă. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei Municipale Vaslui în vederea audierilor”, a declarat, luni, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonica.
În urma anchetei, poliţiştii vor stabili şi pentru ce infracţiune va fi cercetat bărbatul de 45 de ani.
