Vaccin antigripal 2018. Din 15 septembrie, începe vaccinarea gratuită pentru imunizarea populaţiei
În 15 septembrie ajung în România primele doze de vaccin antigripal 2018. Anunţul a fost făcut săptămâna trecută de ministerul Sănătăţii. În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită din 2018, 1 milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației.
În 15 septembrie ajung în România primele doze de vaccin antigripal 2018. Anunţul a fost făcut săptămâna trecută de ministerul Sănătăţii. În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită din 2018, 1 milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației.
Ministerul Sănătății a semnat deja contractul subsecvent pentru cumpărarea dozelor de vaccin antigripal 2018, în baza unui Acord – Cadru.
De asemenea, instituţia a stabilit şi calendarul de livrare în teritoriu.
Vaccin antigripal 2018, campanie de vaccinare gratuită
Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătate publică începând cu data de 15 septembrie.
"Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului antigripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Ea se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Vaccin antigripal 2018. Avertisment pentru populaţie
Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii.
Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰