Vremea 16 - 29 iulie 2018. ANM anunţă noi schimbări dramatice după 23 iulie. Prognoza pentru următoarele două săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni, intervalul 16 - 29 iulie 2018.
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni, intervalul 16 - 29 iulie 2018.
Potrivit ANM, vremea fa fi frumoasă în prima parte a intervalului, temperaturile urmând să depăşească 30 de grade Celsius.
Averse pe arii mai extinse vor fi în zilele de 18 și 19 iulie, dar și după data de 23 iulie.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Banat
Valorile termice diurne vor fi apropiate de norme în primele zile ale intervalului și vor fi de aproximativ 29 de grade, în medie. Ulterior vor marca o scădere, spre 26 de grade pe 18 și 19 iulie. Apoi, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât pe 22 iulie se va atinge o valoare medie regională de 31…32 de grade.
În zilele următoare maximele termice vor scădea ușor, iar în intervalul 24-29 iulie se vor situa în jurul unei valori medii de 30 de grade, caracterizând o vreme normală din punct de vedere termic pentru ultima decadă a lunii iulie. Minimele nocturne vor fi de 15…16 grade la începutul primei săptămâni de prognoză, apoi se vor menține la valori medii de 17…18 grade până la sfârșitul lunii. Vor fi ploi aproape în fiecare zi, dar mai intense și pe arii mai extinse în jurul datei de 18 iulie.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Crişana
În primele două zile ale intervalului de prognoză vremea va fi normală din punct de vedere termic, astfel încât maximele diurne vor fi de 28…29 de grade, iar minimele nocturne de 15 grade, în medie. Pe 18 iulie vremea se va răci, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade, dar apoi regimul termic va marca o nouă creștere, astfel încât, pe 22 – 23 iulie, se vor atinge aproximativ 30 de grade.
Ulterior, până la finalul celei de a doua săptămâni de prognoză, se va menține un regim termic normal, cu temperaturi diurne de 28…30 de grade, în medie. Minimele nocturne se vor situa între 16 și 18 grade pe tot parcursul perioadei 18 – 29 iulie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată după data de 17 iulie, dar pe 18 iulie ploile vor fi mai importante cantitativ și se vor semnala pe arii mai extinse.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Transilvania
Potrivit ANM, în Transilvania, regimul temperaturii aerului va avea variații în primele zile ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra valori diurne de temperatură între 23 și 27 de grade. După data de 21 iulie și până la finalul celei de a doua săptămâni, maximele termice se vor menține constant în jurul a 27…28 de grade.
Temperaturile nocturne vor fi mai coborâte la începutul intervalului de prognoză, când se vor înregistra, în medie, 13 grade, apoi vor marca o creștere, iar între 19 și 29 iulie vor fi de 17…18 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, însă pe 18 – 19 iulie aversele se vor semnala pe arii extinse și vor fi mai importante cantitativ.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Maramureş
Temperaturile maxime diurne vor oscila între valori medii regionale de 23 și 27 de grade în primele zile ale intervalului de prognoză, iar după data de 21 iulie se vor situa constant între 28 și 30 de grade, caracterizând un regim termic apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii iulie. Temperaturile nocturne se vor caracteriza prin valori medii de aproximativ 14 grade la început, iar în intervalul 18 – 29 iulie se vor situa între 15 și 17 grade.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar în jurul datei de 18 iulie acestea vor fi mai frecvente și mai importante cantitativ.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Moldova
Până pe 28 iunie media valorilor termice diurne va fi de 24…26 de grade, caracterizând o vreme răcoroasă pentru această perioadă. Ulterior se va produce o încălzire ușoară, astfel media temperaturilor maxime va fi de 28…29 de grade.
Temperaturile minime vor avea o medie regională de 14…15 grade în primele două zile ale intervalului, apoi până spre finalul celor două săptămâni de prognoză, media va urca spre valori în jur de 18 grade. Intervalul va debuta cu o vreme în general instabilă, însă cantități mai însemnate pe arii extinse se vor înregistra în zilele de 17, 18 și 19 iulie. În a doua săptămână, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după data de 24 iulie.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Dobrogea
Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a intervalului. În 17 iulie, temperatura va crește până la o medie a valorilor maxime de 30 de grade, apoi în următoarele trei zile va scădea, până spre 27 de grade.
Ulterior vremea se va încălzi din nou, astfel până spre finalul intervalului, cu mici variații, media regională a temperaturilor maxime va fi de 29 de grade. Evoluția temperaturilor minime va fi de creștere ușoară și treptată, de la o medie a acestora de 18…19 grade în primele două zile, până spre valori în jur de 21 de grade în a doua săptămână de prognoză. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în zilele de 18, 19 și 20 iulie și după data de 23 iulie.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Muntenia
Intervalul va debuta cu valori termice diurne în jurul a 30 de grade, însă în zilele de 18 și 19 iulie acestea vor scădea ușor până la o medie regională de 28 de grade. După acest interval vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu temperaturi maxime, în medie, de 31…32 de grade.
În a doua săptămână de prognoză vor mai fi mici variații, dar în general media regională a temperaturilor maxime va fi de 30 de grade. Temperaturile minime vor fi în jur de 15…16 grade în primele două zile, apoi media acestora va ajunge la 18…19 grade. Probabilitatea de apariție a averselor pe arii mai extinse va fi mai mare în zilele de 18 și 19 iulie și după data de 23 iulie.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 pentru Oltenia
Intervalul va debuta cu valori termice diurne în jurul a 30 de grade, însă în zilele de 18 și 19 iulie acestea vor scădea ușor până la o medie regională de 27 de grade. După acest interval vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu temperaturi maxime, în medie, de 32…33 de grade.
În a doua săptămână de prognoză vor mai fi mici variații, dar în general media regională a temperaturilor maxime va fi de 30 de grade. Temperaturile minime vor fi în jur de 15…16 grade în primele două zile, apoi media acestora va ajunge la 18…19 grade. Probabilitatea de apariție a averselor pe arii mai extinse va fi mai mare în zilele de 18 și 19 iulie și după data de 23 iulie.
Prognoza meteo 16 - 29 iulie 2018 la munte
Vremea se va încălzi treptat în primele două zile, până la valori medii ale temperaturii maxime de 18 grade și minime de 10 grade. Maximele termice vor marca o scădere ușoară în jurul datei de 19 iulie, spre valori de 16 grade, apoi vor crește treptat până la 20 de grade, în timp ce minimele vor continua să crească ușor, până la media de 12 grade.
Vor fi ploi, mai ales averse în fiecare zi, iar cantitățile cele mai mari de apă se estimează că vor cădea în intervalul 18-20 iulie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰