Zeci de cornuri şi cutii cu lapte pentru şcolari, găsite aruncate pe un teren din Braşov. Autorităţile fac anchetă
Zeci de cornuri şi cutii cu lapte, expirate de anul trecut şi care ar fi trebuit să fie distribuite prin programul ”Lapte şi corn”, au fost găsite aruncate pe un teren viran din cartierul braşovean Noua, autorităţile începând o anchetă în acest caz.
Zeci de cornuri şi cutii cu lapte, expirate de anul trecut şi care ar fi trebuit să fie distribuite prin programul ”Lapte şi corn”, au fost găsite aruncate pe un teren viran din cartierul braşovean Noua, autorităţile începând o anchetă în acest caz.
Autorităţile au fost anunţate de un braşovean că pe un teren viran din cartierul Noua se află un container plin cu cornuri şi cutii de lapte.
Terenul pe care a fost găsit containerul se află în apropierea Şcolii generale numărul 9, reprezentanţii unităţii de învăţământ negând că ar fi aruncat produsele respective.
La faţa locului au mers comisari ai Gărzii de Mediu Braşov pentru a ridica produsele, constatând că acestea erau expirate de anul trecut. Totodată, ei au anunţat că în zonă vor fi amplasate panouri informative, pentru ca localnicii să nu consume produse care ar mai putea fi aruncate pe terenul respectiv.
De asemenea, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au luat probe din cornuri şi lapte, urmând să stabilească lotul şi unitatea de învăţământ de unde ar proveni produsele.
Şi Poliţia Locală face o anchetă în acest caz.
”Am demarat o anchetă, împreună cu Garda de Mediu şi DSVSA. Se fac verificările legale ce se impun. Dacă autorul va fi indentificat, riscă o amendă între 500 şi 2.000 de lei, în funcţie dacă este persoană fizică sau juridică”, a declarat Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov.
Terenul pe care au fost găsite produsele este privat, urmând ca autorităţile să stabilească dacă proprietarul acestuia le-a aruncat sau altcineva.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰