Cristiano Ronaldo, despre transferul la Juventus: "Eu am cerut clubului să mă transfere"
Cristiano Ronaldo a declarat că a venit momentul pentru a deschide un nou capitol, după transferul la Juventus. Atacantul portughez a recizat că el a fost cel care a cerut clubului transferul.
Cristiano Ronaldo a declarat că a venit momentul pentru a deschide un nou capitol, după transferul la Juventus.
Atacantul portughez a recizat că el a fost cel care a cerut clubului transferul.
Cristiano Ronaldo le-a transmis suporterilor Real Madrid că anii petrecuţi la club şi la campioana Europei au fost cei mai frumoşi din viaţa lui.
Cristiano Ronaldo: cei mai frumoşi ani din viaţa mea
"Aceşti ani la Real şi în oraşul Madrid au fost fără îndoială cei mai frumoşi din viaţa mea. Am un uriaş sentiment de recunoştinţă pentru acest club şi pentru acest oraş. Pot doar să mulţumesc tuturor pentru afecţiunea primită. Cu toate acestea, cred că am ajuns în momentul de a deschide o nouă etapă în viaţa mea şi de aceea am cerut clubului să mă transfere. Îmi pare rău şi le cer tuturor, mai ales suporterilor, să mă înţeleagă. Vă mulţumesc tuturor şi mai presus de orice, cum am spus pentru prima dată pe stadionul nostru, în urmă cu nouă ani, <Hala Madrid!>", a declarat Cristiano Ronaldo, potrivit unui comunicat al clubului Real.
Clubul Real Madrid a confirmat oficial transferul atacantului Cristiano Ronaldo la campioana Italiei, Juventus Torino.
Suma transferului este de 105 milioane de euro, iar jucătorul va semna un contract pe patru ani, urmând a primi 30 de milioane de euro pe sezon.
(sursa)
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰