Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cupa Mondială 2022. Lotul Poloniei pentru Campionatul Mondial din Qatar

Naţionala de fotbal a Poloniei s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la un turneu final de Campionat Mondial, după ce a ratat participarea la ediţiile din Africa de Sud, 2010, şi Brazilia, 2014.

de Redactia Observator

la 21.11.2022 , 12:36

Robert Lewandowski este liderul naţionalei Poloniei la Cupa Mondială 2022 Robert Lewandowski este liderul naţionalei Poloniei la Cupa Mondială 2022 - Profimedia
  • Polonia a fost repartizată în Grupa C la Cupa Mondială 2022, alături de Argentina, Mexic şi Arabia Saudită.

Naţionala de fotbal a Poloniei s-a calificat la Cupa Mondială 2022, după ce a terminat pe locul 2 o grupă din care au mai făcut parte Anglia, Albania, Ungaria, Andorra şi San Marino şi a mers în play-off, fază a competiţiei în care a profitat de eliminarea Rusiei la masa verde. În meci decisiv, Polonia a trecut de Suedia, scor 2-0, având şi aici avantajul terenului propriu.

Golgeterul Robert Lewandowski a marcat nouă dintre cele 32 de goluri reuşite de Polonia în preliminarii, alături de el remarcându-se şi Adam Buksa sau Karol Świderski.

Polonia a câştigat la limită ultimele două meciuri jucate, împotriva unor adversari tari, 1-0 cu Chile şi 1-0 cu Ţara Galilor, dar, înainte, a avut o serie de patru meciuri fără victorie, inclusiv un incredibil 1-6 cu Belgia, dar şi un 0-2 cu Olanda pe teren propriu. 

Articolul continuă după reclamă

Czesław Michniewicz, antrenorul Poloniei la Cupa Mondială 2022

Pe acelaşi subiect

Naţionala de fotbal a Poloniei este condusă la Cupa Mondială 2022 de Czesław Michniewicz, un tehnician în vârstă de 52 de ani şi care s-a născut în Belarus, dar are cetăţenie poloneză. Czesław Michniewicz a jucat fotbal la echipe modeste, precum Polonia Gdansk sau Amica Wronki, a antrenat numeroase echipe de club din Polonia, precum Zaglebie Lubin, Polonia Varşovia, Widzew Lodz, Legia Varşovia sau Pogoń Szczecin şi a preluat naţionala Poloniei în ianuarie anul acesta, cu un contract pe un an care însă s-ar putea prelungi în funcţie de rezultatele echipei de la Cupa Mondială 2022.

La Cupa Mondială 2022, Czesław Michniewicz mizează pe un lot experimentat, alcătuit în mare măsură din jucători ce evoluează la echipe importante din Europa. Ne gândim în primul rând la Robert Lewandowski (FC Barcelona), dar şi la Wojciech Szczęsny şi Arkadiusz Milik, ambii de la Juventus Torino, Piotr Zieliński, de la Napoli, Jan Bednarek şi Matty Cash, ambii de la Aston Villa, şi Szymon Żurkowski, de la Fiorentina.

Lotul Poloniei pentru Campionatul Mondial din Qatar

Portari - 1. Wojciech Szczęsny, 12. Łukasz Skorupski, 22. Kamil Grabara. 

Fundaşi - 2. Matty Cash, 3. Artur Jędrzejczyk, 4. Mateusz Wieteska, 5. Jan Bednarek, 14. Jakub Kiwior, 15. Kamil Glik, 18. Bartosz Bereszyński, 21. Nicola Zalewski, 24. Przemysław Frankowski, 25. Robert Gumny. 

Mijlocaşi - 6. Krystian Bielik, 8. Damian Szymański, 10. Grzegorz Krychowiak, 11. Kamil Grosicki, 13. Jakub Kamiński, 17. Szymon Żurkowski, 19. Sebastian Szymanski, 20. Piotr Zieliński, 26. Michał Skóraś. 

Atacanţi - 7. Arkadiusz Milik, 9. Robert Lewandowski, 16. Karol Świderski, 23. Krzysztof Piątek.

Naţionala de fotbal a Poloniei a fost repartizată în Grupa C la Cupa Mondială 2022, urmând să lupte cu Mexic (22 noiembrie, 18.00), Arabia Saudită (26 noiembrie, 15.00) şi Argentina (30 noiembrie, 21.00) pentru calificarea în faza optimilor de finală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Cupa Mondială 2022. Lotul Poloniei pentru Campionatul Mondial din Qatar