Observator » Sport » DOLIU ÎN SPORT! O legendă a atletismului mondial a încetat din viaţă

DOLIU ÎN SPORT! O legendă a atletismului mondial a încetat din viaţă

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.06.2015, 11:53 | Modificat la 17.06.2015, 11:54

Australianul Ron Clarke, legendă a atletismului, care a stabilit 17 recorduri mondiale în anii '60, a încetat din viaţă, miercuri dimineaţă, la vârsta de 78 de ani, la un spital din Gold Coast

Australianul Ron Clarke, legendă a atletismului, care a stabilit 17 recorduri mondiale în anii '60, a încetat din viaţă, miercuri dimineaţă, la vârsta de 78 de ani, la un spital din Gold Coast

Fostul atlet suferea de insuficienţă renală.

Clarke a fost primul bărbat care a alergat 10.000 de metri în mai puţin de 28 de minute, performanţă stabilită în 1965 (27'39"4). În acelaşi an, australianul a participat la 50 de curse şi a îmbunătăţit 12 recorduri mondiale.

Articolul continuă după reclamă

Ron Clarke nu a reuşit să obţină de-a lungul carierei aurul olimpic, ci doar o medalie de bronz la 10.000 de metri, în 1964, potrivit Mediafax.

Clarke a fost, în perioada 2004-2012, primarul oraşului Gold Coast, care va găzdui Jocurile Commonwealth-ului în 2018.