Antena Meniu Search
x

Curs valutar

FIFA are un nou preşedinte. Era lui Sepp Blatter a apus, cine i-a luat locul!

A fost ales noul preşedintele FIFA, după ce Sepp Blatter a fost suspendat joi din funcţie de comitetul de etică al forului mondial.

de Redactia Observator

la 09.10.2015 , 09:14

A fost ales noul preşedintele FIFA, după ce Sepp Blatter a fost suspendat joi din funcţie de comitetul de etică al forului mondial. Durata suspendării este de 90 de zile, cu posibilitate de prelungire pe încă 45 de zile. 

FIFA a anunţat că preşedintele interimar al forului fotbalistic mondial, după suspendarea lui Sepp Blatter, va fi preşedintele Confederaţiei Africane de Fotbal, camerunezul Issa Hayatou.

Statutul FIFA prevede ca vicepreședintele cel mai venerabil să asigure interimatul, iar în acea poziție se află camerunezul Hayatou, președintele Confederației africane de fotbal (CAF). La UEFA, vicepreședintele Angel Maria Villar este cel mai bine poziționat să-l înlocuiască temporar pe Michel Platini.

Articolul continuă după reclamă

Hayatou, 69 ani, a fost mustrat în 2011 de Comisia de etică a CIO, după ce s-a confirmat că a fost pe statul de plată al fostei companii de marketing International Sport and Leisure în 1995.

CIO a susținut că oficialul camerunez se afla într-un conflict de interese, dar Hayatou a susținut că nu a greșit cu nimic și nu a primit niciun ban.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sport » FIFA are un nou preşedinte. Era lui Sepp Blatter a apus, cine i-a luat locul!