Realul lui Mourinho, victorie mare pe Camp Nou
Cel mai aşteptat meci de fotbal al toamnei s-a jucat duminică seara, pe Camp Nou, iar Real Madrid a reuşit să obţină o victorie mare pe terenul rivalei FC Barcelona, scor 2-1.
Disputat într-un ritm extrem de alert şi cu multe intrări la limita regulamentului, meciul dintre FC Barcelona şi Real Madrid a fost decis, în cele din urmă, de gafele comise de defensiva catalanilor.
Real a condus la pauză, 1-0, după ce, chiar înainte de finalul reprizei, Gerard Martin a degajat un balon direct în Mbappe şi mingea a sărit în poarta nefericitului Joan Garcia.
Raphinha a egalat în minutul 61, după un atac fulger al catalanilor, dar, pe final, Mbappe a făcut dubla, după o nouă fază în care defensiva gazdelor a fost visătoare, şi a adus victoria "galacticilor", 2-1.
Graţie acestui succes, Real se apropie la doar trei puncte de liderul FC Barcelona, oamenii lui Jose Mourinho provocându-i Barcelonei prima înfrângere din actualul sezon al La Liga, după nouă victorii la rând ale catalanilor.
Cum era de aşteptat, Jose Mourinho a savurat din plin succesul, însă nu a ezitat să se războiască din nou cu brigada de arbitri, reproşându-le celor din camera VAR că nu au intervenit pentru a acorda un penalty Realului şi a elimina un jucător din tabăra adversă.
