Observator » Sport » Helge Rasche, antrenorul Eintracht Frankfurt U19, a murit într-un accident înfiorător. Avea doar 33 de ani

Galerie foto Helge Rasche, antrenorul Eintracht Frankfurt U19, a murit într-un accident înfiorător. Avea doar 33 de ani

Editor Veronica Micu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 06.09.2024, 13:33 | Modificat la 06.09.2024, 13:39

Un tragedie cumplită zguduie Eintracht Frankfurt. În această dimineaţă, clubul de fotbal a anunţat că antrenorul echipei U19 a murit într-un accident de maşină. Helge Rasche avea doar 33 de ani. 

Publicaţia germană Bild scrie că Helge Rasche a pierdut joi controlul asupra Hyundai-ului său, la intersecția Dietzenbach-Rodgau, landul Hessen, intrând cu viteză într-un copac.

Antrenorul de 33 de ani a murit pe loc, din cauza rănilor grave suferite.

Clubul Eintracht Frankfurt a confirmat decesul lui Rasche

Într-o postare pe reţelele de socializare, vineri dimineaţă, clubul german Eintracht Frankfurt a confirmat decesul antrenorului echipei U19, în urma unui accident de circulație.

Articolul continuă după reclamă

"Clubul Eintracht Frankfurt este devastat de pierderea antrenorului principal U19 Helge Rasche. Tânărul de 33 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier ieri. Gândurile noastre sunt la familia și prietenii lui", se arată în mesajul celor de la Eintracht Frankfurt.

În urma tragediei, echipa din Frankfurt a anulat meciul din liga regională împotriva lui Giessen, care era programat pentru sâmbătă, 7 septembrie.

FC Hallescher, unde Rasche şi-a început cariera de antrenor, a transmis un mesaj de condoleanţe.

Pe acelaşi subiect

Helge Rasche s-a alăturat echipei de tineret a lui Frankfurt în 2020. A preluat conducerea Under-19 în 2023, după ce, anterior, fusese antrenorul celor de la Under-17.