Antena Meniu Search
x

Iga Swiatek a învins-o pe Liudmila Samsonova la Beijing și a cucerit al cincilea titlu din 2023

Iga Swiatek, numărul 2 mondial, a încununat debutul perfect la Openul Chinei, învingând-o pe Liudmila Samsonova (22 WTA) cu 6-2, 6-2, în finala de duminică. Poloneza a câștigat al cincilea titlu al sezonului, cel mai bun rezultat din circuit, transmite Mediafax.

de Redactia Observator

la 08.10.2023, 16:41

tenismena Iga Swiatek
Iga Swiatek a învins-o pe Liudmila Samsonova la Beijing și a cucerit al cincilea titlu din 2023 - Profimedia Images

Cu această victorie, Swiatek devine prima jucătoare de la Serena Williams încoace care câștigă cinci sau mai multe titluri în două sezoane consecutive, americanca reușind acest lucru în 2014 și 2015.

Beijingul este al 16-lea titlu din cariera lui Swiatek, care se alătură titlurilor obținute în 2023 la Roland Garros, Doha, Stuttgart și Varșovia. Ea a pierdut un singur set în acest turneu. Este, de asemenea, al șaselea său titlu WTA 1000, ceea ce o face singura jucătoare care a câștigat șase sau mai multe titluri WTA 1000 înainte de vârsta de 23 de ani, eclipsându-le pe cele cinci ale lui Caroline Wozniacki.

Aflată duminică în a șaptea finală a sezonului, Swiatek a dus scorul întâlnirilor directe la 3-0, cu Samsonova. La începutul acestui sezon, Swiatek a cedat doar un singur meci în fața Samsonovei pe terenurile de hard de la Dubai.

Liudmila Samsonova, în Top 20 WTA

Pe acelaşi subiect

Samsonova și-a asigurat un loc în a doua finală WTA 1000 a sezonului, obținând în semifinale a treia victorie în fața unei jucătoare din Top 10 a anului, în fața Elenei Rybakina (5 WTA). Parcursul ei de la Beijing îi va asigura luni o revenire în Top 20.

Eforturile sale de-a lungul săptămânii, inclusiv victoriile împotriva Jelenei Ostapenko, Petra Kvitova și Marta Kostyuk, au lăsat-o pe jucătoarea de 24 de ani fără energie.

Swiatek a profitat de prima minge de meci și pecetluit victoria în 69 de minute, după ce Samsonova a trimis o lovitură de drop în fileu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Sport » Iga Swiatek a învins-o pe Liudmila Samsonova la Beijing și a cucerit al cincilea titlu din 2023