Jude Bellingham şi-a aflat pedeapsa după gestul golănesc cu Slovacia. Starul englez a fost amendat şi suspendat, dar va juca în sferturile EURO
EURO 2024. Mijlocaşul englez Jude Bellingham a fost amendat vineri cu 30.000 de euro şi sancţionat cu o suspendare de un meci de către UEFA pentru gesturile lui către banca echipei de fotbal a Slovaciei şi modul în care a celebrat golul egalizator în meciul din optimile EURO 2024, câştigat cu 2-1 după prelungiri, dar poate juca sâmbătă în sferturi contra Elveţiei, scrie EFE, citată de Agerpres.
Suspendarea de un meci din competiţiile europene a fost ridicată însă pe un termen probatoriu de un an, astfel că vedeta Angliei îşi poate ajuta echipa în duelul cu Elveţia prevăzut sâmbătă pe Dusseldorf Arena. După golul său din minutul 90+5, care a forţat intrarea în prelungiri, unde un gol al lui Harry Kane (91) a adus triumful Angliei, jucătorul lui Real Madrid a avut gesturi dispreţuitoare la adresa băncii slovace.
Federaţia Engleză, amendată pentru gesturile fanilor
În aceeaşi seară, la sfârşitul întâlnirii, Bellingham a explicat pe reţelele de socializare că gesturile sale de celebrare a golului său au fost "un gest în glumă faţă de nişte prieteni apropiaţi care se aflau la meci. Nu am altceva decât respect pentru modul în care echipa Slovaciei a jucat în această seară".
În plus, Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis vineri să amendeze federaţia engleză cu 11.000 de euro: 10.000 "pentru tulburări publice" şi o mie pentru "focurile de artificii" aprinse de către fanii lor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰