Messi şi Neymar au vizitat copiii bolnavi dintr-un spital din Barcelona
Extratereştrii Barcelonei sunt puşi pe fapte bune la început de an. Messi şi Neymar au fost Moş Crăciun şi la începutul lui 2014. Au mers în vizită la mai mulţi copii bolnavi din Barcelona.
Messi şi Neymar au fost şefi de delegaţie la început de an. Cei doi au mers în vizită la câteva spitale pentru a le face cadouri copiilor bolnavi de cancer.
Messi i-a avut alături de el pe Mascherano şi pe portarul Pinto. Neymar a fost însoţit de Tata Martino şi de Alexis Sanchez.
Şi vedetele din linia a doua de la Barcelona au avut treabă. Tello şi Montoya au fost în vizită la copiii de la fundaţia catalanilor. Copiii au făcut coadă ca să primească un autograf de la jucătorii blau-grana.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰