Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Novak Djokovic, calificat deja la Turneul Campionilor de la Londra

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial, este primul jucător care și-a asigurat deja prezența la Turneul Campionilor de la Londra, programat între 15 și 22 noiembrie, competiție la care vor fi prezenți cei mai buni opt jucători ai anului

de Redactia Observator

la 04.06.2015 , 14:36

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial, este primul jucător care și-a asigurat deja prezența la Turneul Campionilor de la Londra, programat între 15 și 22 noiembrie, competiție la care vor fi prezenți cei mai buni opt jucători ai anului

Grație victoriei împotriva spaniolului Rafael Nadal, miercuri, în sferturile de finală de la Roland Garros, sârbul a acumulat suficiente puncte în ATP Race — clasamentul stabilit pe baza rezultatelor anului în curs — pentru a participa la "Turneul maeștrilor" organizat la fiecare sfârșit de sezon, pe care Djokovic l-a câștigat de patru ori până în prezent, în 2008, 2012, 2013 și 2014.

În vârstă de 28 ani, Novak Djokovic s-a impus în toate competițiile importante disputate de la începutul acestui an — Openul Australiei și turneele de la Indian Wells, Miami, Monte Carlo și Roma—, singura excepție fiind turneul de la Madrid, câștigat de scoțianul Andy Murray, la care sârbul nu a fost însă prezent, preferând să se odihnească.

Articolul continuă după reclamă

"Nole" vizează o primă victorie la Roland Garros, singurul turneu de Mare Șlem care lipsește încă din palmaresul său. El va juca vineri pentru un loc în finală împotriva lui Andy Murray, campionul olimpic en titre.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Novak Djokovic, calificat deja la Turneul Campionilor de la Londra