PRIMELE declaraţii ale lui Lucian Bute după ce a fost depistat pozitiv
Pugilistul român Lucian Bute, depistat pozitiv cu ostarine după meciul cu Badou Jack, a precizat, într-o postare făcută pe Facebook, că nu a folosit niciodată substanţe interzise şi că este dezamăgit de apariţia acestei ştiri.
Pugilistul român Lucian Bute, depistat pozitiv cu ostarine după meciul cu Badou Jack, a precizat, într-o postare făcută pe Facebook, că nu a folosit niciodată substanţe interzise şi că este dezamăgit de apariţia acestei ştiri.
"Ieri a apărut o ştire că am fost testat pozitiv pentru o substanţă interzisă după meciul cu Badou Jack. Nu am amănunte pentru că nu am primit încă rezultatul oficial al laboratorului folosit de către comisia atletică din WASHINGTON. Personal, eu sunt surprins şi dezamăgit de această ştire. Am o lungă carieră în spate şi am fost testat anti-doping de zeci de ori fără să am vreodată un test pozitiv. Conform protocolului, va avea loc un nou test la eşantionul <B> şi voi aştepta acest nou test înainte să fac alte comentarii. Nu am folosit niciodată substanţe interzise şi sunt convins că se va face lumină în acest dosar", a scris pugilistul pe contul său.
Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din data de 30 aprilie, desfășurat la Washington.
Informația făcută public inițial pe Twitter de jurnalistul Dan Rafael, din rețeaua ESPN, a fost confirmată de președintele WBC, Mauricio Sulaiman. Presa canadiană precizează că substanța interzisă la care a fost depistat pozitiv pugilistul român este ostarină (enobosarm), care produce efecte similare celor ale steroizilor anabolizanți.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰