Putem ajunge la Europeanul din Franţa şi de pe locul trei al grupei din preliminarii
Unii se pregătesc de Mondialul din Brazilia, noi de Europeanul din Franţa, din 2016. Tragerea la sorţi pentru grupele din preliminarii va avea loc pe 23 februarie la Nisa, iar drumul către turneul final este mai uşor ca până acum.
Unii se pregătesc de Mondialul din Brazilia, noi de Europeanul din Franţa, din 2016.
Tragerea la sorţi pentru grupele din preliminarii va avea loc pe 23 februarie la Nisa, iar drumul către turneul final este mai uşor ca până acum. Vor fi şase grupe valorice, iar România se va afla în cea de-a treia, cu una mai sus decât la precedentele preliminarii.
La Euro 2016 se vor califica 23 de naţionale, dintre cele 53 care se vor înscrie în preliminarii. Franţa e calificată direct. Vor fi opt grupe de şase echipe şi una de cinci, anunţă site-ul FRF.
Încă nu s-a stabilit dacă locurile trei din grupe vor juca baraj sau echipele cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct la European, aşa cum se va întâmpla cu formaţiile de pe primele două locuri.
În grupa cea mai grea posibilă, România le poate avea ca adversare pe Spania şi Belgia, dintre echipele aflate în primele două grupe valorice. Varianta mai simplă ar fi să nimerim în grupă cu Bosnia sau Grecia, din prima urnă valorică şi cu Ungaria, din cea de-a doua.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰