Observator » Sport » RIO 2016: Brazilia devine noua campioană olimpică la fotbal, după o finală dramatică împotriva Germaniei (GALERIE FOTO)

RIO 2016: Brazilia devine noua campioană olimpică la fotbal, după o finală dramatică împotriva Germaniei (GALERIE FOTO)

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.08.2016, 08:48 | Modificat la 21.08.2016, 08:54

Reprezentativa de fotbal a Braziliei a învins Germania, sâmbătă, pe stadionul Maracana, scor 5-4, la loviturile de departajare, şi a câştigat titlul olimpic la Rio de Janeiro.

Reprezentativa de fotbal a Braziliei a învins Germania, sâmbătă, pe stadionul Maracana, scor 5-4, la loviturile de departajare, şi a câştigat titlul olimpic la Rio de Janeiro.

Pe Maracana, în fața a 75 de mii de oameni, Brazilia și-a luat astfel revanșa după semifinala Mondialului din 2014, pierdută în fața nemților cu 1:7.

Marea vedetă a turneului, Neymar, a deschis scorul în minutul 27, dintr-o lovitură liberă executată superb, stabilind scorul final al unei prime reprize în care Germania avut trei bare.

Articolul continuă după reclamă

Max Meyer a egalat în minutul 59, stabilind scorul primelor 90 de minute, extrem de spectaculoase și echilibrate.

În prelungiri nu s-au întâmplat prea multe lucruri importante, iar meciul a ajuns la lovituri de departajare, acolo unde toată lumea a transformat până la 4:4. Niels Petersen a ratat ultimul penalty al nemților, Neymar a transformat și a adus în premieră aurul olimpic la fotbal pentru Brazilia.