Universitatea Craiova şi-a aflat posibila adversară din turul II preliminar al Ligii Campionilor
Universitatea Craiova, campioana României la fotbal, joacă miercuri seara, de la ora 20.30, pe teren propriu, cu ML Vitebsk, din Belarus, în manşa a doua din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Oltenii sunt mari favoriţi la calificare, după ce au câştigat meciul tur, din deplasare, scor 4-1. Diferenţa de pe tabelă a fost dublată de o diferenţă mare şi în ceea ce priveşte exprimarea pe teren, Universitatea Craiova fiind net superioară.
Cum calificarea în turul II preliminar pare o simplă formalitate, trebuie precizat că oltenii şi-au aflat, deja, posibila adversară din faza următoare a competiţiei. Astfel, dacă trec de ML Vitebsk, oltenii dau piept cu Levski Sofia, campioana Bulgariei.
Levski a trecut fără mari probleme, 4-0 şi 1-1, de Borac Banja Luka, din Bosnia Herţegovina. Dubla cu Borac a arătat că cei mai în formă fotbalişti ai bulgarilor, la momentul actual, sunt atacantul irlandez Armstrong Oko-Flex, 24 de ani, jucător trecut pe la Arsenal Londra, West Ham United, Celtic Glasgow şi FC Zurich, şi atacantul brazilian Reinaldo.
Eventuala dublă dintre Universitatea Craiova şi Levski Sofia se joacă pe 21 sau 22 iulie, turul, în Bulgaria, şi pe 28 sau 29 iulie, returul, la Craiova.
Până atunci, însă, Universitatea trebuie să bifeze şi returul cu ML Vitebsk. În cazul în care, printr-o minune, fotbaliştii din Belarus întorc rezultatul din tur, Universitatea ar merge în turul II preliminar din Conference League, unde ar da peste învinsa dintre Kairat Almaty, din Kazahstan, sau Sutjeska Niksic, din Muntenegru.
